Parliamentary debates

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamna Beatrice Tudor?

Vă rog.

Doamna Beatrice Tudor:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Multe lucruri greşite s-au întâmplat în legătură cu micuţa Sorina din Baia de Aramă. Multe lucruri care nu trebuiau să se întâmple cu un copil minor, trecut prin suficiente traume până la vârsta de 8 ani, s-au întâmplat sub ochii noştri, ai tuturor. Acest lucru ne face pe toţi responsabili de finalizarea, pe cât posibil fericită şi cât mai puţin traumatizantă pentru Sorina, a acestei poveşti.

Pentru că răul a fost făcut, iar trauma fetiţei a fost săvârşită, ceea ce este important acum este să înţelegem ce s-a greşit, pentru ca nicio altă Sorina să nu mai treacă vreodată prin ceva similar. Din punctul meu de vedere, greşeala esenţială este că am ajuns, în acest punct al societăţii noastre, în momentul în care "justiţiarita" permite oricui, cu un mandat şi acces la trupe de mascaţi, să intre cu bocancii de intervenţie, la propriu, în viaţa unui copil şi a unei familii.

Declarând de la bun început că nu sunt jurist, ci doar un parlamentar care încearcă să înţeleagă ceea ce presupune acest caz, iată unde cred eu că s-a greşit.

Un copil nu este un lucru care poate fi ridicat, reposedat, predat, silit. Un copil este cel mai tânăr şi cel mai vulnerabil membru al unei societăţi, pentru care există, tocmai din acest motiv, drepturi suplimentare faţă de cele ale celorlalţi cetăţeni. Un copil trebuie ocrotit, de aceea are un cadru legal diferit de cel care reglementează, de exemplu, dreptul de proprietate. Deci, au greşit fundamental şi cei care au considerat că în cazul micuţei Sorina trebuie să se aplice aceleaşi reguli ca la reposedarea de maşini cu leasingul neplătit, şi cei care apără, neomeneşte şi lipsiţi de suflet, decizia executării de către procurori.

Ceea ce mă duce la cea mai importantă şi, consider eu, cea mai gravă greşeală, este implicarea procurorilor în acest caz. Pe de o parte, pentru că în orice context, procedura executării silite privind minorul este reglementată de Codul de procedură civilă, nu de cel de procedură penală, iar, pe de altă parte, pentru că există o serie întreagă de proceduri şi etape întinse în timp, care implică multe autorităţi, tocmai pentru a nu traumatiza un copil minor. Dar, cel mai important, pentru că măsurile dispuse de lege nu trebuie îndreptate împotriva copilului, ci împotriva adultului la care se află acest copil.

Excesul de zel de care au dat dovadă cei care au instrumentat şi au executat un mandat de percheziţie, îi face pe aceştia să răspundă în faţa legii. În mod evident, se nasc tot felul de întrebări: în ce temei a fost implicat un procuror, era o faptă ilegală?; în ce temei legal a fost emis un mandat de percheziţie care prevede predarea unui copil, de parcă ar fi fost un obiect oarecare?; de ce nu s-a respectat Codul de procedură civilă şi a fost ales cel de procedură penală?; de ce unii cetăţeni aleg să apere gesturile evident abuzive ale unei tabere din justiţie, când este evident că acestea au dus la trauma inutilă a unei fetiţe de opt ani?

Până să aflăm răspunsul autorităţilor la aceste întrebări, cred că este nevoie să tratăm cu mai multă empatie acest caz. Este, totuşi, viaţa unui copil!

Vă mulţumesc.

Beatrice Tudor, deputat al PSD Bucureşti.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc.