Patricia-Simina-Arina Moş
Patricia-Simina-Arina Moş

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.28/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Patricia-Simina-Arina Moş - declaraţie politică intitulată "România are nevoie de un guvern curajos";

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Grupul parlamentar al PNL, doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş.

Video in format Flash/IOS

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Mulţumesc frumos, stimată doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

România are nevoie în acest moment de stabilitate politică şi de un guvern curajos, care să asume deciziile necesare pentru dezvoltarea ţării! Nu de blocaje artificiale!

S-au împlinit recent 3 luni de când domnul Grindeanu a anunţat că PSD începe o analiză a guvernării. Motivul era că se împlineau - vezi Doamne! - 6 luni de la formarea acestei coaliţii.

Din 9 decembrie 2025 analiza nu se mai termină! Din contră, se ia mereu de la început, de parcă este munca lui Sisif!

Aş vrea să fac apel la PSD să se gândească mai mult la viitor, să vină cu soluţii pentru a reduce risipa banilor publici, pentru a atrage fondurile din PNRR şi pentru reaşezarea economiei pe baze sănătoase, chiar de anul acesta.

Datoria acestei Coaliţii - şi garantez că PNL o respectă 100% - este aceea de a oferi ţării stabilitate şi predictibilitate, într-un context internaţional complicat.

Vedem cum evoluează preţurile la energie, în această perioadă plină de incertitudine.

România nu îşi permite să dea tocmai acum semnale de blocaj în jurul bugetului, pentru că ar afecta percepţia internaţională asupra economiei româneşti. Ţara are nevoie de un buget realist, orientat spre creştere economică!

Soluţia responsabilă este ca PSD să nu mai tragă de coadă analizele privind participarea la guvernare şi să vină cu soluţii pentru viitorul ţării, cu respect pentru banii cetăţenilor!

Mulţumesc.