|
Domnul Aledin Amet: Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Festivalul dansului, portului şi cântecului popular turco-tătar, o manifestare culturală foarte apreciată ". În perioada 08-11 septembrie a.c., UDTTMR a organizat o nouă ediţie a Festivalului Dansului, Portului şi Cântecului Popular Turco-Tătar. De 17 ani această manifestare contribuie, păstrându-se impresionantul ritm al creşterii calitative, la conservarea şi, evident, promovarea tradiţiilor, nu numai culturale. De 17 ani, cu inevitabilele sincope, s-a încercat şi s-a reuşit impunerea performanţei în actul artistic. Este meritul celor care, de-a lungul anilor, nu au abdicat de la un crez simplu: suntem tătari, iar acest fapt este o onoare pentru noi. Festivalul are, fără îndoială, amploare. Au fost invitate să participe, şi au răspuns afirmativ, numeroase ansambluri folclorice din Turcia, Crimeea (Ucraina), Bulgaria şi, firesc, România. Alături de acestea, lângă noi s-au aflat importante personalităţi politice, dar şi din domeniul culturii, din ţările deja amintite. În cele trei seri ale festivalului, desfăşurat, în premieră, la Teatrul de Vară "Soveja" din Constanţa, s-a demonstrat, încă o dată, că dorinţa de a ne adresa altora, inclusiv în acest fel, este evidentă, dovadă fiind numeroşii spectatori prezenţi. Pentru a ne putea păstra identitatea etnică, trebuie promovat, într-un mod consistent, mesajul artistic. Au fost pe scenă tineri din multe zone ale lumii turcice. Chiar dacă, aparent, distanţa îi separă, aceştia au arătat, prin cântece, prin dansuri, pur şi simplu, prin felul lor de a fi, că eternitatea se construieşte în continuare. Vă mulţumesc.
|