|
Domnul Molnar Zsolt: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Luni, 16 septembrie, peste 3 milioane de copii, alături de părinţi şi profesori, au trecut pragul grădiniţelor şi şcolilor pentru a participa la festivităţile legate de începerea unui nou an şcolar. Ieri, clopoţelul a sunat pentru a douăzeci şi patra oară după 1989. Fie că am fost prezenţi în calitate de părinţi, rude sau am urmărit relatările legate de acest eveniment doar la ştiri, am trăit şi noi puţin emoţia şi bucuria copiilor din sălile de clasă. A fost o zi fericită şi plină de speranţe pentru ei, deoarece părinţii lor au făcut eforturi uriaşe pentru a le asigura cele necesare începerii noului an şcolar. Dar, dincolo de emoţia elevilor, am trăit şi multe dintre imaginile pe care ne-am obişnuit să le vedem an de an. Copii care sunt nevoiţi să înveţe în clădiri cu risc seismic, nezugrăvite, cu bucăţi de tencuială căzute, cu grupuri sanitare insalubre, 25% dintre unităţile de învăţământ neavând avizele sanitare necesare, multe sunt fără apă potabilă sau reţea de canalizare. Şi nu putem să nu ne amintim de experienţele negative trăite în această vară şi la începutul de toamnă, un procent foarte scăzut de promovabilitate a examenului de bacalaureat, cu scandaluri de corupţie, cu mulţi profesori cu note foarte mici la examenele de titularizare sau definitivat. Iată, aşadar, care este imaginea de ansamblu a începutului de an şcolar 2013-2014: copii cu vise şi idealuri, dar buimăciţi de lipsa de continuitate a structurii şi a conţinutului ciclului şcolar; părinţi debusolaţi de reformele şi experimentele fiecărui nou ministru la fiecare început de nou an şcolar şi dascăli cu salarii foarte mici, nemotivaţi, care simt că şi-au pierdut statusul social, recunoaşterea şi respectul de care s-au bucurat cândva. În programul de guvernare pentru perioada 2013-2016 se stipulează creşterea resurselor financiare alocate educaţiei, inclusiv prin atragerea unor surse de finanţare private, o măsură mult dorită şi bine-venită, dar care, din păcate, se lasă aşteptată. Să nu se mire, aşadar, că nu vor mai avea credibilitate în faţa părinţilor, bunicilor, a dascălilor şi, nu în ultimul rând, în faţa elevilor, cei care, pe de o parte, afirmă că investiţia în educaţie este una dintre cele mai sigure şi mai profitabile investiţii ale unei ţări pe termen lung, iar pe de altă parte amână, în mod repetat, aplicarea prevederii legale de alocare a 6% din PIB educaţiei, iar tot ei sunt cei care cheltuiesc sume importante din banii publici pe lucruri foarte frumoase ochiului şi aducătoare de puncte electorale, dar care nu figurează nici pe departe pe primele poziţii ale agendei cetăţeanului. Luni, clopoţelul a sunat pentru douăzeci şi patra oară după 1989. Au trecut peste două decenii în care am consemnat foarte multe neajunsuri, dar şi câteva lucruri bine făcute, dacă ar fi să mă refer, de exemplu, la Legea educaţiei în vigoare. Singurul lucru constant a fost şi a rămas însă subfinanţarea sistemului educaţional. Nu este suficient să avem un cadru legal adecvat, ar fi bine să îl şi respectăm. Suntem în al douăzeci şi patrulea ceas şi ar trebui să încercăm să mişcăm lucrurile în direcţia dorită şi să nu o facem pentru voturi, să nu o facem pentru publicitate electorală şi nici pentru capital de imagine, ci pur şi simplu pentru generaţiile care vor veni. Vă mulţumesc. Zsolt Molnar, deputat UDMR, Timiş.
|