Parliamentary debates

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Mihai.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă bucur că aţi venit în număr atât de mare la declaraţiile politice din această dimineaţă.

Ceea ce vreau să vă spun eu are legătură, evident, cu subiectul care-l abordez întotdeauna, legat de cele petrecute în diasporă.

Spuneam încă de la începutul mandatului pe care mi l-au oferit românii care trăiesc în colegiul electoral Europa de Vest, v-am adus la cunoştinţă o mulţime de probleme pe care le întâlnesc în diaspora, pentru care fie am cerut sprijin în faţa dumneavoastră, fie în faţa Guvernului, ca instituţie a puterii executive, care are resursele financiare adecvate la îndemână pentru ca multe dintre acestea să-şi găsească rezolvarea.

Mă tem că şi de aceasta dată, va trebui să reiau un subiect deja clasic în materie, privitor la cetăţenii români care se află departe de casă, aşa cum am mai făcut acest lucru, aducându-vă în atenţie faptul că anumite probleme sunt nerezolvate sau, mai bine spus, cu greu li s-a acordat atenţia cuvenită.

Mă refer aici, la situaţia românilor morţi în diaspora şi nu doar pentru a face obiectul unei simple declaraţii în sala de plen a Camerei Deputaţilor, ci pentru că subiectul este unul care sensibilizează puternic orice individ cu pretenţii de persoană umană.

Zilele trecute, o româncă, m-a contactat, din Italia, cerând-mi sprijinul pentru un alt caz de deces. M-a mişcat duritatea informaţiei asupra celui ucis, Nicolae Răducan, pentru că este vorba despre o crimă săvârşită contra unuia dintre ai noştri, găsit de către autorităţile italiene pe marginea unui drum, cu capul sfărâmat. Se pare că acest suflet a plecat din această lume tocmai în ziua în care se împlineau 38 de ani de la naşterea sa.

Din relatările presei aflăm că a fost ucis pentru un gest onorabil, apărând-şi doamna împotriva agresorilor, a murit ca un bărbat, fără laşitate, dar înfruntând ce este mai rău, moartea, îndurând loviturile teribile ale asasinilor, se pare, şase persoane.

Am formulat deja solicitarea către ministerul corespondent acestor probleme şi cu atribuţii în repatrierea acelui român, dar tare mă tem că vom avea de a face cu un alt caz în care totul va fi ignorat, aşa cum suntem obişnuiţi. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple.

Îmi este greu să cred că Guvernul va fi orb, surd şi mut la această problemă, dar sigur, speranţa moare ultima, iar cei votaţi de noi şi validaţi ca Executiv în această incintă de unde vorbim la microfon, sper să aloce resursele necesare soluţionării acestui caz.

Nu uitaţi, diaspora îşi face din plin datoria faţă de ţară, mesajul meu, sper să fie înţeles nu ca făcând parte din declaraţiile întemeiate cu scop politic, ci mai mult ca un mesaj umanitar, dacă doriţi.

Este trist ca noi, Parlamentul, să lăsăm, să ignorăm, să abandonăm chiar un om care face parte din acest popor, în umbra morţii, departe de părinţii şi aşa săraci şi fără speranţe în a mai vedea vreodată fiul acasă, chiar şi fără viaţă.

Orice susţinere din partea dumneavoastră chiar şi înaintea colegilor aflaţi la guvernare, pentru ca acest ajutor să fie acordat familiei, iar românul să fie adus acasă, vă va fi răsplătită, credeţi-mă, aici cât şi dincolo.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Dumnezeu să-l ierte!

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.