|
Domnul Mihăiţă Găină: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Salut diminuarea birocraţiei prin eliminarea ştampilei". Stimaţi colegi, Obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată de la 1 iulie, potrivit anunţului pe care l-au făcut recent reprezentanţii mediului de afaceri, în urma unor discuţii purtate cu Ministerul Finanţelor. Deja Republica Moldova a implementat cu succes această măsură. Indiferent că va fi sau nu respectat acest termen, soluţia este o binecuvântare pentru întreprinzătorii de toate rangurile şi trebuie salutată. Acest nou instrument vine să consfinţească deciziile Uniunii Europene în această privinţă, având în vedere că aderarea României la UE a eliminat, în mare, obligativitatea ştampilării. Aşadar, decizia ministrului de finanţe va conduce inevitabil şi la modificarea legislaţiei secundare, care, din fericire, va reduce birocraţia şi îi va oferi climatului de business mai multă credibilitate. Să nu uităm că semnătura este o condiţie definitorie pentru ca majoritatea actelor să aibă valoare juridică. Este adevărat că semnătura şi ştampila pot fi falsificate. Dar cel mai uşor de falsificat este ştampila şi nu semnătura. Ţin să subliniez de la această tribună a Parlamentului că aplicarea ştampilei societăţii pe actele juridice încheiate de persoana juridică nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru manifestarea de voinţă a societăţii, consimţământul la încheierea actului fiind exprimat prin semnarea contractului/convenţiei de către reprezentantul acesteia. Articolul 155 alin. 28 din Codul fiscal prevede explicit şi clar că "semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura". În prezent, totuşi, de la această regulă există şi unele excepţii. Regulamentele Comisiei Europene în diferite domenii, în special în domeniul vamal, includ obligativitatea ca documentele societăţii, inclusiv factura, să poarte ştampila oficială a societăţii, fiind documente de intrare în ţară a unor mărfuri chiar şi din afara spaţiului comunitar. Tot la capitolul excepţii figurează, în continuare, anumite tipuri de formulare, anexe la ordonanţe de urgenţă sau hotărâri de guvern, care, după cum menţionează textele de lege, se pot transmite în format electronic sau format de hârtie cu ştampila şi semnătura reprezentantului legal al societăţii. În afară de aceste excepţii, validitatea actelor juridice comerciale emise de către o societate nu este afectată de aplicarea ştampilei, dacă legea nu prevede altfel sau dacă prin actul de înfiinţare a societăţii nu s-a stipulat în mod expres ca orice act emis de firmă să fie şi ştampilat ca să fie valabil. Prin eliminarea obligaţiei folosirii ştampilei din legislaţia secundară, punem punct unei lungi şi foarte vechi istorii. Ştampila, care a avut ca înaintaşi pecetea şi sigiliul domnitorilor, regilor, împăraţilor, sultanilor şi care a fost pusă pe cele mai importante documente ale acestora, îşi va pierde rolul tradiţional de inscripţionare a unui document şi, deci, atributul de a-i oferi valabilitate.
|