|
Domnul Radu Bogdan Ţîmpău: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Daţi-mi voie să vă prezint astăzi declaraţia politică: "PSD, criminalul care plânge la capul propriei victime". Stimaţi colegi, Cei care astăzi deplâng situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara - şi mă refer aici la parlamentarii PSD şi UNPR din judeţ - sunt primii responsabili de situaţia critică în care a ajuns astăzi Complexul Energetic. Ipocrizia şi populismul acestor personaje politice sunt fără margini. Au ales cu neruşinare să folosească recentele evenimente din Valea Jiului ca temă de propagandă politică, evident, în scop electoral. Protestele minerilor din Valea Jiului care s-au blocat în mină, precum şi ale energeticienilor de la Mintia sunt un gest de disperare. Aceşti oameni au ajuns la limita răbdării, tocmai din cauza incompetenţei managerilor giraţi de PSD şi UNPR. Cât de ipocrit puteţi fi, domnule deputat Laurenţiu Nistor, atâta timp cât din funcţia de preşedinte al PSD Hunedoara v-aţi luptat din toate puterile să vă impuneţi oamenii în funcţiile de conducere ale Complexului Energetic, iar acum cereţi soluţii premierului Dacian Cioloş cu privire la problemele cu care oamenii giraţi de dumneavoastră şi PSD le-au creat în judeţul nostru. Cât de ipocrit puteţi fi, domnule senator Haralambie Vochiţoiu, atâta timp cât din funcţia de preşedinte al UNPR Hunedoara aţi sprijinit necondiţionat dezinteresul PSD faţă de soarta miilor de hunedoreni care muncesc în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, iar acum solicitaţi înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivel parlamentar care, controlată fiind de PSD şi UNPR, să vă scoată basma curată. Le reamintesc acestor domni, care astăzi se arată profund jigniţi de soarta Complexului Energetic hunedorean şi a miilor de angajaţi din Valea Jiului, ei au generat şi au girat toată această situaţie. La înfiinţarea sa în anul 2012, Complexul Energetic Hunedoara avea zero datorii. După patru ani de conducere PSD, are datorii de 1,6 miliarde de lei şi popriri pe toate conturile. Aceasta este consecinţa unei politici de căpuşare şi de implementare a unor contracte comerciale proaste, lucru confirmat şi de actualul ministru al energiei, care a dat un semnal foarte clar. O soluţie politică nu există. Singura cale de salvare a companiei este munca şi seriozitatea. Acea seriozitate dovedeşte acum PSD-ul, atât cât a demonstrat şi Victor Ponta, care promitea din China investiţii uriaşe pentru redresarea companiei. Dar nu s-a întâmplat acest lucru. Din contră, au adâncit mai mult criza printr-un management catastrofal care a adunat datorii istorice ale societăţii, fapt pentru care complexul a intrat în insolvenţă la începutul acestui an. Cine a săpat groapa acestei societăţi hunedorene? Este acelaşi PSD care, astăzi, deghizat în UNPR, vine cu soluţia salvatoare, o comisie parlamentară de anchetă. Ştiu că apelul meu la responsabilitate nu va avea niciun ecou în cadrul Partidului Social Democrat, pentru că ei sunt obişnuiţi să calce pe cadavre, pentru a-şi atinge scopul electoral dorit în judeţul Hunedoara. Ar trebui să vă crape obrazul de ruşine, domnule deputat Nistor şi domnule senator Vochiţoiu, pentru ce au făcut oamenii giraţi de dumneavoastră, miilor de hunedoreni, direct afectaţi de situaţia Complexului Energetic Hunedoara. Vă mulţumesc. Bogdan Radu Ţîmpău, deputat al PNL de Hunedoara.
|