|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Mulţumesc. Astăzi vreau să discut despre Institutul Naţional de Statistică, o instituţie extrem de importantă în România, dar la fel de mult politizată în ultimii ani, din păcate, o instituţie care ar trebui să fie promotorul a ceea ce înseamnă inovare şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii în România, pentru că baza a ceea ce înseamnă statistică, toate informaţiile deţinute de Institutul Naţional de Statistică trebuie să fie prelucrate în folosul a ceea ce înseamnă dezvoltarea strategică a României pentru viitor. Dar aici regăsim un Raport al Curţii de Conturi pe 2014 care spune că Institutul Naţional de Statistică a pus la dispoziţie unor firme, pentru nunţi şi botezuri, spaţii; care spune mai departe că Institutul Naţional de Statistică, încă de la înfiinţare, a avut un rezultat negativ pentru activităţile de diseminare a informaţiilor; la fel, există o lipsă de interes din partea conducerii Centrului de Conferinţe pentru organizarea de evenimente pentru atragerea fondurilor şi, implicit, pentru creşterea veniturilor; există, la fel, un dezinteres foarte mare privind contribuţiile la ceea ce înseamnă marketing şi dezvoltare a serviciilor Institutului Naţional de Statistică. Regăsim... recent am avut pe ordinea de zi Ordonanţa Guvernului care spune că ar trebui să comasăm acest Centru de Conferinţe şi Centrul Naţional de Pregătire în Statistică şi să le alipim Institutului Naţional de Statistică, uitând că în raportul Curţii de Conturi există - foarte grav - menţionat următorul lucru: că s-au desfăşurat activităţi şi s-au sesizat în privinţa aceasta organele de cercetare penală privind fraudele de la Centrul de Conferinţe din cadrul INS. Deci cred că este de datoria noastră, în primul rând, să organizăm o comisie de anchetă şi să facem o anchetă asupra a ceea ce s-a întâmplat la Institutul Naţional de Statistică, cu toate aceste spaţii, să vedem pe ce s-au cheltuit banii şi de ce nu mai există venituri ale Institutului Naţional de Statistică. Pentru că logica foarte simplă spune în felul următor: sunt atât de multe firme pe piaţa din România care folosesc şi vând informaţii în legătură cu statistica, încât nu are absolut niciun sens să spunem că Institutul Naţional de Statistică nu dispune de venituri, pentru că absolut toate întreprinderile din România ar avea nevoie de informaţiile INS-ului, că aceştia ar fi bine să le facă publice şi acceptabile, ca preţ, multora dintre cei care au nevoie de ele. Deci cred eu că Raportul Curţii de Conturi este foarte important şi să-l avem în vedere înainte de a lua orice decizie aici, în Parlament, în privinţa acoperirii din bugetul pe 2016 a tuturor neregulilor din trecut ale activităţii INS. Şi aş vrea ca în comisia unde a fost retrimisă, în Comisia pentru administraţie - pentru că a existat un raport comun al Comisiei pentru administraţie, dar şi al Comisiei juridice - să existe o dare de seamă a celor care răspund de bugetul INS-ului. Şi să vedem exact de unde provin aceste pagube provocate de angajaţii INS-ului, şi să răspundă acele persoane, atât contravenţional, cât şi penal, şi să vedem concret de ce nu se iau măsuri. Aş vrea să vedem cât mai curând instituţii care se autocontrolează şi nu vin să acopere ulterior fraude din bugetul respectiv, prin ordonanţe sau prin tot felul de tertipuri. Vă mulţumesc. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.
|