Virgil Guran
Virgil Guran

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.116/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Virgil Guran - despre seriozitate, naţionalism, pregătire, o adevărată lecţie de viaţă a Islandei la campionatul de fotbal;

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnul Virgil Guran.

Vă rog, domnule deputat, aveţi trei minute.

Se pregăteşte doamna deputat Florica Cherecheş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Europa este frământată de multe lucruri, în momentul de faţă, dar în afară de subiectul zilei, Brexit, Europa este preocupată în ultimul timp şi de fotbal.

Este adevărat că pentru noi, pentru români, această etapă s-a încheiat foarte repede. Am auzit tot felul de explicaţii, de lamentări. Ce este foarte clar: lipsa de interes pentru sport în România se dovedeşte că nu aduce rezultate şi dovedeşte că atât pe plan sportiv, cât şi pe planul sănătăţii, avem mari probleme.

În schimb, am văzut aseară o lecţie - unii spun o lecţie de fotbal, eu nu o consider o lecţie de fotbal, ci o lecţie de viaţă: o naţiune mică, Islanda, care este cât municipiul Cluj-Napoca, a dat o adevărată lecţie, calificându-se, în detrimentul Angliei. Astfel s-a dovedit că seriozitatea, că naţionalismul, că pregătirea şi hotărârea sunt foarte importante.

Este adevărat, mulţi nu dau o importanţă deosebită sportului, dar sportul spune mult despre o naţiune. Şi sportul spune mult despre hotărârea unei naţiuni, despre felul în care se luptă acea naţiune.

Şi uite că aseară am văzut că nu mai există naţiuni mari, naţiuni mici, ci există naţiuni care reuşesc să îşi facă un cult din a se prezenta, din a câştiga, din a se ridica - şi aceste naţiuni de fapt se dovedeşte că reuşesc acest lucru - şi naţiuni care, din păcate, merg cu capul plecat.

Ţin mult la această ţară şi consider că sunt un naţionalist de felul meu, dar cred că în momentul de faţă noi avem o problemă din multe puncte de vedere. În ultimul timp am demonstrat-o că şi în sport.

Dar totul se amplifică şi eu cred că trebuie să gândim, să regândim tot ce construim în această ţară, dacă vrem să fim între naţiunile dezvoltate, între naţiunile mândre ale acestui continent, ale acestei lumi.

Vă mulţumesc.

Deputat PNL, Guran Virgil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.