|
Domnul Mihai Deaconu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Câtă pădure mai are ţara asta?". De mii de ani tăiem copaci, mai mult ilegal decât legal, provocând pagube irevocabile asupra mediului înconjurător, asupra următoarelor generaţii. Deşi toată lumea vorbeşte despre necesitatea protejării fondului forestier, ritmul este lent în ceea ce priveşte prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor de tăiere şi comercializare a lemnului. Mai interesate de această problemă se dovedesc a fi organizaţiile nonguvernamentale care fac statistici, rapoarte şi sesizează autorităţile ori de câte ori constată o suspiciune. În acest sens, în cercetările Greenpeace, judeţul Argeş este cotat ca fiind judeţul cu ponderea cea mai mare din totalul cazurilor de tăieri ilegale sesizate la nivel naţional, şi anume 12,85%, încă din 2009, însă cantitatea de lemn nu este la fel de mare ca în judeţele Cluj, Alba sau Maramureş. În ceea ce priveşte numărul de cazuri soluţionate în urma trimiterii în judecată, judeţul nostru se află în primele 10. România pierde 3 hectare de pădure pe oră, 62 de cazuri de tăieri ilegale înregistrându-se în fiecare zi, iar valoarea prejudiciului a ajuns la 230.937.047 lei. "Conform indexului de Performanţă în Schimbări Climatice 2016, România se plasează în clasament pe o poziţie mai bună decât în anii trecuţi, însă acest lucru se datorează regresului înregistrat de alte ţări şi a unor statistici oficiale ce nu iau în calcul economia subterană", sursa Agerpres. În judeţul nostru zilnic sunt văzute transporturi de lemn din zona munţilor Făgăraş, însă controalele organismelor de specialitate sunt cu siguranţă insuficiente, precum şi numărul amenzilor aplicate până acum. În 2013, o ştire privind tăierea ilegală a peste 900 de hectare de pădure dintr-o zonă de protecţie din judeţul Argeş atrăgea atenţia Ministerului Mediului, fiind sustras lemn în valoare de 63 de milioane de lei. Cu toate acestea, în judeţul Argeş încă au mai fost identificate de activiştii Greenpeace 845 de hectare de păduri seculare în munţii Făgăraş, care urmează a fi incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, suprafaţa diminuându-se în ultimii 10 ani cu 40%. Modificările legislative adoptate anul acesta de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sunt un început şi înăspresc pedepsele pentru tăierea şi exploatarea ilegală a lemnului, dar constat că nu este suficient, atâta timp cât autorităţile nu întreprind controale riguroase în vederea aplicării legii. Vă mulţumesc. Deputat Mihai Deaconu, Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş.
|