Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.31/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Camelia Gavrilă - declaraţie politică cu titlul "Condiţia femeii în societatea contemporană. Roluri sociale, provocări, evoluţii"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Doamna Camelia Gavrilă. Urmează Sergiu Cosmin Vlad, USR. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se referă în mod firesc, logic poate într-o zi de martie, la condiţia femeii în societatea contemporană, roluri sociale, provocări şi evoluţii, pornind de la ideea că, în general, politicile de gen, rolurile şi importanţa femeii sunt teme explorate în această perioadă, asociate şi cu elementele de geneză, de celebrare a primăverii, dar şi cu elementele de celebrare a feminităţii, în diversele ei ipostaze. Într-o lume condusă aparent de bărbaţi, femeile au avut întotdeauna un rol covârşitor, au fost direct sau indirect implicate în societate, şi nu doar din perspectivă domestică, din ipostază maternă, familială, ci şi din activităţi ştiinţifice, profesionale, culturale de anvergură. Sunt modele care merită să se afle în atenţia noastră, pornind de la prima femeie avocat admisă la Facultatea de Drept din Paris, Sarmiza Bilcescu, de la prima femeie neurochirurg, Sofia Ionescu Ogrezeanu, de la modelul Regiei Maria, de la modelul omului de ştiinţă, Marie Curie, şi alte şi alte exemple care arată performanţe feminine, ipostaze, evoluţii, forţă, în care şi feminitate, şi empatie, şi sensibilitate, şi inteligenţă, acestea fiind elemente care definesc femeia. Venind în contemporaneitate, Parlamentul României are la acest moment o prezenţă semnificativă feminină, cu 91 de mandate ocupate de doamne, ceea ce înseamnă aproape 20%. Partidul Social Democrat are 23,8% doamne, prezenţe feminine, PNL este reprezentat în procent de 17% prin femei, iar USR cu 18%, ceea ce înseamnă un drum semnificativ, de la cele 24 de femei aflate în 1990 în Parlamentul României. Cu toate acestea, nu putem să nu ne uităm şi la faţetele mai întunecate, legate de condiţia femeii, de problematica acesteia, plecând de la ideea că o femeie din 10 este afectată de violenţa domestică în fiecare an, după cum una din patru femei este agresată fizic, verbal sau sexual, cel puţin o dată în viaţă. 20% din ordinele de protecţie sunt încălcate de agresori, iar judecătorii cer măsuri mai ferme în sensul acesta. Un procent considerabil din divorţuri este explicabil prin violenţa fizică. Cancerul mamar este pe locul întâi în ţara noastră ca patologie frecventă, iar 80% din cazurile semnalate sunt identificate în fază avansată. Ne aflăm doar pe locul 25, din cele 28, în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte egalitatea între femei şi bărbaţi, motiv pentru care trebuie să revenim la documentele programate în acest sens la nivel european, angajamentul strategic pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Şi atrag atenţia asupra celor cinci piloni: respectarea demnităţii, integrităţii fiinţei umane şi încetarea violenţei de orice fel, promovarea consecventă a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, creşterea gradului de participare a femeilor pe piaţa forţei de muncă şi independenţă economică egală, promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi în procesul decizional şi în cariera profesională. Şi în acest sens aş aminti şi recentele modificări pe care le-am făcut şi la Legea bugetului, legate de alocaţiile pentru copii, deci o protecţie a familiei, a aspectelor legate de femei, de copii, de protecţia familiei şi modificările prin ordonanţă de urgenţă, pentru ca aceste plusuri financiare să poată fi operaţionale. Şi aş încheia în formula lui Jean Jacques Rousseau - "Toate popoarele civilizate au respectat femeia şi familia" - iar acest lucru înseamnă atitudine, înseamnă educaţie, politici sănătoase atent implementate, valorificarea experienţei ONG-urilor, abordări intersectoriale, dar şi schimbare treptată de mentalităţi şi stereotipuri. Vă mulţumesc. Deputat al PSD de Iaşi, Camelia Gavrilă. |
|
|
Domnul Marilen-Gabriel Pirtea: Mulţumim frumos, doamnă deputat. |


