Ionuţ Simionca
Ionuţ Simionca

Sittings of the Chamber of Deputies of September 4, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.94/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 4, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Ionuţ Simionca - declaraţie politică cu tema "Subvenţii la nivel european şi eliminarea taxelor pentru agricultori";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Ionuţ Simionca, vă rog.

Se pregăteşte doamna Maricela Cobuz, PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionuţ Simionca:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Subvenţii la nivel european şi eliminarea taxelor pentru agricultori".

Fermierul român trebuie să ştie că poate să conteze pe statul român în competiţia tot mai acerbă cu producătorii agricoli din statele membre ale Uniunii Europene.

Cea mai mare bătălie cu privire la bugetul Uniunii Europene în exerciţiul financiar 2021-2027 ar trebui să fie, din perspectiva României, cea legată de subvenţiile agricole.

Astăzi, la un hectar de pământ agricol, un fermier român primeşte 196 de euro, în timp ce în Franţa are 400 de euro la hectar, dublu faţă de cel român. Pentru o vacă, fermierul din Franţa sau din Belgia are subvenţie de 1.200 de euro, iar fermierul român are sub 500 de euro. Cum sunt mai scumpe produsele agricole româneşti decât cele din vechea Europă? La fel, la roşii, la noi fermierul are 3.000 de euro la hectar, iar în vechea Europă subvenţia este undeva la 8.000 - 9.000 de euro pe hectar.

Având în vedere că discrepanţele majore dintre subvenţiile din România şi subvenţiile din celelalte state membre au un impact deosebit de grav asupra sectorului agricol românesc, consider că este necesar ca, în procesul de negociere a reformei Politicii Agricole Comune, reprezentanţii români din Comisia pentru agricultură a noului Parlament European, precum şi Guvernul României să susţină procesul de egalizare a subvenţiilor.

Mai mult, până la finalizarea procesului de egalizare, consider că este necesară o schimbare a scopului ajutoarelor naţionale tranzitorii.

Astfel, începând cu anul 2021, ajutoarele naţionale tranzitorii ar trebui să suplimenteze subvenţiile. În cazul în care se constată diferenţe între subvenţia medie la nivelul Uniunii Europene şi subvenţia din România, cuantumurile ajutoarelor naţionale tranzitorii ar trebui să se calculeze ca diferenţa între subvenţia medie la nivelul Uniunii Europene şi subvenţia din România, corespunzător fiecărei scheme.

Începând cu anul 2020, fermierii români ar trebui să fie scutiţi de plata redevenţelor pentru păşuni, taxă ce le consumă, în anumite zone, întreaga subvenţie de la Uniunea Europeană.

Agricultura trebuie să reprezinte o prioritate majoră, inclusiv pentru Parlamentul României.

Tocmai de aceea, am identificat şi vom legifera măsuri care să completeze politicile agricole comune pentru sprijinirea fermierului român. Şi doar aşa fermierii români pot deveni competitivi pe piaţa europeană. Mă voi asigura că europarlamentarii PMP vor lupta pentru acest lucru la Bruxelles şi le cer celorlalţi europarlamentari din România să lupte pentru români.

Mulţumesc.

Ionuţ Simionca, deputat de Bistriţa-Năsăud.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.