Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.169/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 9, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Nicolae-Miroslav Petreţchi - intervenţie cu tema "9 noiembrie - zi de sărbătoare pentru etnicii ucraineni din România"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Dau cuvântul domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Tema declaraţiei politice - "9 noiembrie - zi de sărbătoare pentru etnicii ucraineni din România". Diversitatea lingvistică este o componentă fundamentală a identităţii europene, iar cultivarea limbii materne rămâne un element prioritar pe continentul european şi cel mai puternic instrument de conservare a patrimoniului unui popor. În permanenţă, această temă se află în centrul dezbaterii publice şi politice, fapt care a transformat respectarea drepturilor minorităţilor naţionale într-o valoare fundamentală mondială, pe care ţara noastră şi-a asumat-o, devenind chiar model de bune practici în domeniu. România rămâne cel mai bun exemplu în ceea ce priveşte conservarea limbii materne, preluat de tot mai multe state, care, urmând modelul ţării noastre, îşi ajustează legislaţia din domeniul protecţiei drepturilor lingvistice ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, îmbunătăţind, în acelaşi timp, inclusiv mecanismele de transpunere a acestora în practică. În ţara noastră, ucrainenii reprezintă a treia minoritate, după numărul de etnici. Foarte multe dintre localităţile în care trăiesc compact aceştia sunt atestate documentar de peste 7 secole, iar locuitorii acestora au participat la numeroase evenimente marcante din istoria României. De tot atâtea secole, o sărbătoare importantă a comunităţii ucrainene rămâne cea dedicată limbii materne, moştenirea sacră a unei naţiuni. Un popor poate exista doar prin perpetuarea specificităţii sale culturale, tradiţionale şi lingvistice, iar, în România, Legea nr. 213/2018 a transpus în practică o dorinţă mai veche a etnicilor ucraineni de a celebra Ziua Limbii Ucrainene, în fiecare an, la 9 noiembrie. Doamnelor şi domnilor, limba maternă este primul şi cel mai important indiciu al apartenenţei noastre etnice şi culturale, este primul şi cel mai important element al definirii noastre, care ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii, indiferent de mediul lingvistic în care trăim sau de obstacolele pe care, nu de puţine ori, le avem de înfruntat pentru a o păstra şi a o perpetua. Aşa cum suntem cu toţii preocupaţi de sănătatea noastră fizică şi mentală, de aspectul nostru exterior, de crearea unui mediu propice dezvoltării noastre emoţionale şi intelectuale, tot aşa trebuie să fim preocupaţi de păstrarea şi cultivarea limbii noastre materne, pentru că, doar dezvoltându-le pe toate armonios, ne putem defini identitatea umană, completând şi îmbogăţind tradiţiile şi cultura europeană, oferind totodată şi o perspectivă de ansamblu asupra modului în care tradiţiile minorităţilor şi cele ale populaţiei majoritare s-au influenţat şi potenţat reciproc de-a lungul timpului. Cu toate acestea, trebuie să rămânem conştienţi că adoptarea unei legi nu reprezintă o garanţie că limba maternă va rămâne vie. Din păcate, încă există cazuri - izolate, ce-i drept - ale unor funcţionari şi aleşi locali, care, prin politici populiste sau tendinţe negative în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi, care contravin spiritului european, rămân în antiteză cu politica naţională şi cea europeană, încercând să genereze, de dragul unor calcule pur electorale, o competiţie de rele practici. Aşadar, este nevoie de eforturi permanente şi consecvente pentru păstrarea şi transmiterea acestui tezaur lingvistic mai departe, către urmaşii noştri, continuând astfel traiectoria europeană şi mondială a respectării specificului identitar naţional. Promovarea conservării limbilor materne rămâne un deziderat major, pentru că acestea încurajează diversitatea lingvistică şi educaţia multilingvă, contribuind într-o mare măsură la dezvoltarea conştiinţei privind tradiţiile lingvistice şi culturale din întreaga lume, consolidarea solidarităţii bazate pe înţelegere, toleranţă şi dialog, rămânând consecvenţi bunelor practici democratice, cu ajutorul cărora statul român devine tot mai puternic şi respectat. Vă mulţumesc mult. |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |


