Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.103/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Adrian Alda - declaraţie politică: "Viitorul României este garantat! Marcel Ciolacu, preşedinte!"; | ![]() |
||
|
"Viitorul României este garantat! Marcel Ciolacu, preşedinte!" Sunt convins că premierul Marcel Ciolacu va fi viitorul preşedinte al României, cât şi al tuturor românilor! Şi fac această afirmaţie pe baza unei game foarte largi de raţionamente. Probabil că mare parte dintre acestea vă sunt cunoscute şi dumneavoastră, dragi colegi şi dragi români. Mă refer la rezultatele majorităţii măsurătorilor din sondajele de opinie sau chiar la reacţiile favorabile şi afirmaţiile oamenilor din teren. Din spusele lor, rezultă clar că intenţiile de vot sunt angajate preponderent în favoarea preşedintelui PSD, în viitoarea cursă electorală din iarnă, pentru funcţia supremă în stat. Dar, dincolo de reacţiile majorităţii românilor şi de aprecierile noastre sincere, ale membrilor de partid, trebuie să remarcăm şi faptele concrete ale premierului. Spre exemplu, partenerii noştri liberali de guvernare se întrec să se amestece în treburile interne ale PSD şi chiar să ceară demisiile unor miniştri social democraţi doar pentru că, făcând gălăgie strict cu multă demagogie, îşi vor asigura un loc pe listele PNL pentru alegerile parlamentare. În schimb, prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a formulat niciodată astfel de cereri către liberali, iar aceasta indică, încă o dată, maturitate politică. Şi când dovedeşti în mod constant că ai o astfel de maturitate politică, probezi şi că ai toate abilităţile şi calităţile necesare de preşedinte al României! De asemenea, noi, cei de la PSD, ne concentrăm să venim cu cele mai bune soluţii pentru creşterea continuă a nivelului de trai pentru toţi românii. În antiteză totală, liberalii, deşi fac parte din Cabinetul Ciolacu, stau şi lansează ştiri false legate despre PSD, despre negocierile comisarului european român, despre prim-ministru, pe un ton mai ridicat chiar decât cel al populiştilor-extremişti, aflaţi în opoziţie. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte din PNL face orice altceva decât să continue guvernarea alături de noi, în beneficiul ţării. La fel de grav este şi că Nicolae Ciucă, proaspăt lansat în această cursă electorală, se duelează necontenit în replici nejustificate cu oricine de la PSD care îşi permite să demonteze alegaţiile false ale PNL, demonstrând cu cifre pertinente progresele înregistrate de România sub conducerea premierului Marcel Ciolacu. Nu voi invoca sub nicio formă calităţile şi prestigiul pe care purtarea tuturor uniformelor statului le impunea cândva, pentru că, automat, vor fi tot în antiteză cu animozitatea şi gesturile lipsite de corectitudine ale colegilor de la PNL Arad şi din alte judeţe din Banat şi Ardeal la adresa noastră, a celor de la PSD. La fel ca şi preşedintele nostru, Marcel Ciolacu, şi eu sunt convins că politica se poate face şi cu demnitate, respect şi fără imixtiuni în treburile interne ale altor partide. Şi din aceste motive, preşedintele Marcel Ciolacu este mult mai iubit şi apreciat de oameni. Premierul preferă să le fie aproape românilor, ori de câte ori treburile Guvernului îi permit, decât să îşi irosească timpul cu gânduri legate de "capra vecinilor". În acest mod natural, simplu şi sănătos, preşedintele Marcel Ciolacu şi-a atras şi o parte din electoratele altor partide. Mai mult, premierul, candidatul nostru pentru alegerile viitoare prezidenţiale, şi-a consolidat grupul de susţinători şi graţie deciziilor luate de la vârful Guvernului, în beneficiul tuturor românilor, timp de aproape doi ani. Hotărârile benefice ale preşedintelui Marcel Ciolacu şi ale Cabinetului său guvernamental, cu efecte palpabile în economie şi la nivelul traiului zilnic al românilor, au reprezentat şi continuă să reprezinte reale gratificări pentru cetăţeni, dar şi pentru mediul privat, după anterioarele guvernări păguboase de dreapta. Dincolo de corul din ce în ce mai gros al detractorilor PSD, bine recompensaţi pentru acuzaţiile lor false la adresa fiecăruia dintre noi, stau adevărul, inteligenţa şi luciditatea de care românii au dat mereu dovadă la vot, susţinând în număr cel mai mare social democraţia. Nu ai cum să vii şi să îi duci în eroare pe oamenii de bună-credinţă cu minciuni legate de Marcel Ciolacu, când acesta întotdeauna a coagulat, iar alţii au dezbinat! La fel ca şi acum! A fost vicepremier şi a coordonat cu succes ministerele care erau în responsabilitatea sa. A condus exemplar lucrările Camerei Deputaţilor, din poziţia de preşedinte al acesteia. Aşadar, România va avea predictibilitate sporită cu Marcel Ciolacu preşedinte, în ciuda minciunilor şi a pesimismului adversarilor săi şi ai noştri politici! Sunt convins că sunteţi cu toţii de acord cu această apreciere a mea, mai ales că unele previziuni voit negre, privind "viitorurile" României, au fost lansate de un fost candidat pentru funcţia supremă în stat, preşedinte al românilor pentru câteva clipe! Dacă atunci, când a candidat din partea noastră, s-au aliat mai mulţi factori exogeni împotriva "Prostănacului" şi a pierdut alegerile prezidenţiale, în prezent, pe acelaşi candidat l-au trădat, deja, propriile cunoştinţe de gramatică a limbii române. Ţara noastră are viitoare posibile, nu "viitoruri"! La fel de cert este de pe acum că viitorul României este garantat cu Marcel Ciolacu preşedinte, aşa cum am mai spus şi o voi spune întotdeauna. Este adevărat că, per ansamblu, întreg contextul internaţional traversează schimbări notabile pe toate nivelurile de activitate, însă premierul Marcel Ciolacu a demonstrat că are soluţii pentru toate tipurile de criză prin care am fost obligaţi să trecem recent. Cu alte cuvinte, nu suntem şi nici nu vom putea fi în niciun moment de cumpănă pentru parcursul nostru ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, ci doar vom fi chemaţi la urne să ne desemnăm preşedintele. Desigur, şi direcţia cea mai corectă a naţiunii noastre pentru anii următori. Dacă vom face uz ca popor de înţelepciunea noastră proverbială şi alegeri juste, atunci vom avea o Românie cu un viitor garantat sută la sută de preşedintele Marcel Ciolacu! |


