Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.123/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 8, 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.9 | Mircea Fechet - declaraţie politică având ca subiect munca la negru şi munca la gri; | ![]() |
||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Mircea Fechet. |
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Există găuri negre în economie - cu efecte de amploare, care scapă măsurătorilor oficiale - unde zeci de miliarde de lei dispar anual, drepturile oamenilor se evaporă, iar legea pătrunde prea puţin şi prea rar. Mă refer la acele domenii de activitate în care, în spatele unor angajatori care ocolesc taxele şi contribuţiile către stat, se află adevărate "fabrici de sclavi" care muncesc fără contract şi sunt plătiţi la mica înţelegere, de cele mai multe ori nici măcar la nivelul salariului minim pe economie. În construcţii, comerţ, industria prelucrătoare şi agricultură această practică s-a înţelenit pe terenul unui mit propagat, mai ales printre cei necalificaţi, care ajung să fie exploataţi de teama de a nu rămâne în afara pieţei, cu buzunarul gol. O dovedeşte fiecare descindere în teren a Inspecţiei Muncii, care scoate la lumină sute de cazuri de oameni care lucrează fără forme legale - cel mai recent, 530 de lucrători de la o fabrică de curierat din Capitală. Munca la negru şi munca la gri au devenit normă pentru unii patroni. În acelaşi timp, milioane de lucrători îşi riscă sănătatea şi îşi pierd viitorul, pentru că sunt penalizaţi la anii de vechime şi sunt condamnaţi la pensii simbolice. Cu toţii rămân, de fapt, în grija statului, care trebuie să compenseze pagubele cauzate de patronii de sclavi. Este o înşelătorie dublă: statul este păcălit, iar angajatul devine din ce în ce mai vulnerabil. Estimări ale unor economişti indică faptul că între 1,9 şi 2 milioane de români muncesc fără forme legale. Dacă raportăm aceste numere la cele 6,7 milioane de contracte individuale de muncă putem înţelege adevărata proporţie a fenomenului: unul din patru români munceşte la negru. Dublu faţă de media din Uniunea Europeană. Dragi colegi, Munca nedeclarată rămâne o nedreptate socială care hrăneşte economia subterană, pune presiune pe bugetul de stat în fiecare zi şi slăbeşte încrederea oamenilor cinstiţi, de bună-credinţă, angajaţi şi antreprenori. Salut iniţiativa Guvernului de a-i sancţiona mai dur pe cei care îşi construiesc afaceri pe spatele muncitorilor la negru şi cred că astfel de măsuri trebuie să fie dublate, dincolo de controale mai dese în teren şi susţinute de tehnologie de ultimă generaţie, de sprijin real pentru ca angajaţii să-şi cunoască şi să-şi ceară drepturile. Ca liberal, cred în libertatea economică şi în sprijinirea antreprenoriatului. Dar libertatea nu trebuie confundată cu abuzul, iar businessul nu trebuie să fie un paravan pentru exploatare. Vă mulţumesc. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. |


