|
Domnul Dumitru Ţiplea: "Administraţie liberală înseamnă eficienţă, performanţă şi respect pentru banii publici" Nu este nicidecum întâmplător faptul că municipiul Oradea şi judeţul Bihor sunt date frecvent ca exemplu de bună practică administrativă şi ca model de bune practici în întreaga ţară. De asemenea, nu este niciun secret că aceste performanţe sunt legate de numele Partidului Naţional Liberal, de vechile noastre principii şi de modelul liberal de a face administraţie publică în interesul oamenilor. Vorbim despre o administraţie bazată pe seriozitate, pe respect pentru oameni, pe chibzuinţă pentru banii publici şi pe transparenţă în toate acţiunile. Performanţele modelului liberal de a face administraţie pentru oameni se văd nu doar în judeţul meu, Bihor, ci şi la Cluj, Alba, Sibiu, Giurgiu, Constanţa sau oriunde întâlneşti un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean liberal. Mai mult decât atât, o administraţie publică eficientă aduce cu ea o economie locală solidă, capabilă să genereze locuri de muncă bine plătite şi bunăstare pentru întreaga comunitate. Stimaţi colegi, În contrast cu modelul liberal performant de administraţie şi de a gestiona o comunitate, se află un model bazat pe risipă de resurse, pe nepotisme, pe lucruri făcute de mântuială, pe rezistenţă la schimbare şi pe lipsă totală de transparenţă. Este modelul falimentar socialist, care a luat României şansa la dezvoltare de peste 36 de ani şi a irosit nenumărate oportunităţi pentru ţara noastră. Aşa se explică situaţia incomodă în care s-au simţit colegii din PSD în cadrul Guvernului, mai ales în ultimele 9 luni, cu un prim-ministru reformator. Ori de cât ori aceştia au auzit cuvinte precum reformă sau transparenţă, au intrat în panică. Ori de câte ori s-a pus problema opririi risipei de bani, s-au simţit trădaţi. Ori de câte ori a fost nevoie de măsuri pentru modernizarea ţării, şi-au simţit interesele afectate şi au ameninţat că ies de la guvernare. Părăsirea guvernării nu este doar un act de laşitate politică, ci şi demonstraţia clară că PSD nu-şi trădează vechile metehne. Mulţumesc.
|