Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 1999
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
| 1.1 | Ioan Mihai Popa - referire la "nevoia de normalitate în justiţie"; | ![]() |
|||
| ................................................ |
|
O să-i dau cuvântul domnului deputat Ianculescu. Este? Domnul deputat Popa Ioan Mihai. Apoi, urmează domnul deputat Lazăr Lădariu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Intervenţia mea se referă la nevoia de normalitate din justiţie. Recenta hotărâre a Tribunalului Militar Teritorial din Bucureşti, pronunţată în afacerea "Ţigareta II" reprezintă într-un alt plan, cel al responsabilizării societăţii civile, un pariu al sincerităţii mass-media, câştigat de aceasta. Pe parcursul urmăririi penale şi al cercetărilor judecătoreşti, întreaga presă s-a străduit să surprindă o serie de detalii semnificative, unele palpitante în dramatismul desfăşurărilor care puteau conduce în cadrul confirmărilor la dezvăluiri ori constatări şi implicări ale unor persoane importante în conducerea statului. Pe de altă parte, aflăm tot din mass-media, că instanţa a fost obligată să suporte presiuni sufocante nu numai din incidenţa cazului asupra opiniei publice, dar şi prin clarificările jenante care i se aduceau de la cel mai înalt nivel, prin formulări de genul: " Judecători comunişti cu mentalitate şi corupţie comuniste..." sau din partea ministrului justiţiei, prin declaraţii şocante, cum ar fi:"putregaiul din justiţie". La doar câteva luni, aceeaşi justiţie, de către aceleaşi personaje, este supusă altui duş verbios, cu alte consecinţe, producând derută prin expresii ca: "Independenţa justiţiei devine din ce în ce mai clar afişată". Acest proces, încă nefinalizat, şi a cărui soluţie este exclusiv de competenţa instanţei superioare, ne determină să gândim la normalitatea justiţiei ca putere distinctă şi itegrată în statul naţional român şi care trebuie să se concentreze detaşat spre actul de dreptate. Este posibil ca asemenea soluţii pronunţate într-o atmosferă încinsă să reprezinte o conştientizare responsabilă a actului de dreptate? Am înclina să răspundem pozitiv unei asemenea întrebări şi ar fi de dorit, dacă nu am fi remarcat în presa scrisă, în special, unele curiozităţi ale actului de justiţie, cum ar fi: arestări nocturne, fără mandatul legal cu audieri prelungite pe parcursul a 24 de ore, urmate de eliberări misterioase ce se încheiau cu emiterea mandatelor de arestare; general în rezervă încătuşat la scara avionului, la întoarcerea în ţară dintr-o vizită de lucru din străinătate, eliberat apoi după câteva zeci de zile de arest, din lipsă de probe; arestări nocturne, fără ca inculpaţii să fie asistaţi de către avocaţi, inculpaţi şi martori audiaţi succint cu numeroase probe respinse, dintre cele propuse în apărare. În sfârşit, pare simptomatic că personalităţi din conducerea unor organe centrale ale statului spre care se îndreptau mărturiile unor inculpaţi au fost, cel puţin până în acest moment, scoase basma curată. Sunt semne de întrebare care pot conduce la supoziţii logice cu putinţă de susţinut, şi anume dacă prin sentinţa amintită nu s-ar dori să acheteze, cel puţin parţial, un caz cu implicaţii mai vaste decât s-ar putea crede la prima vedere. Nu punem în discuţie un drept exclusiv al actului de justiţie, ci al dozării pedepselor, dar ne alăturăm acelor ziarişti care, umărind fiecare moment al desfăşurării acestui caz, se întrebau cu bun simţ asupra unei pedepse de 7 ani pentru numitul Gheorghe Truţulescu, cel care a stârnit "isteria deconspirării celei mai mari reţele de crimă organizată", faţă de alte pedepse, cu mult superioare, aplicate unor persoane care nu vădeau a avea o participare importantă în realizarea infracţiunilor respective. Să ne înţelegem, nu pledăm pentru pedepse, este un atribut constituţional şi legal al justiţiei, fiind posibil în administrarea actului justiţiei să aflăm poate un alt adevăr, care ar putea fi altfel dimensionat sub aspectul pedepselor de instanţa superioară. Ceea ce dorim noi, în final, să subliniem este ca justiţiei să-i fie asigurată independenţa şi minimele garanţii constituţionale în soluţionarea cazurilor deduse ei spre judecare. Solicităm întregii clase politice să nu promoveze presiuni, cu atât mai mult imixtiuni în actul de dreptate. În marea lor majoritate judecătorii sunt oameni înţelepţi şi inteligenţi, responsabili ai actului justiţiei, să-i lăsăm să judece în normalitate. Vă mulţumesc. |


