Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2001
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2001
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
| 1.1 | Anghel Stanciu - ridicarea unor probleme de procedură privind activitatea în comisiile permanente; | ![]() |
|||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Îi mulţumesc în primul rând domnului preşedinte să prezidează şedinţa noastră astăzi, deoarece este un lucru îmbucurător pentru noi, având în vedere că timp de 4 ani, 1996-2000, nici un preşedinte de cameră nu a fost prezent la această oră, trimiţând, de regulă, vicepreşedinţii. Cu toate acestea, cred că trebuie să precizăm nişte lucruri, domnule preşedinte, în sensul că art. 54 din Regulament prevede: "Preşedinţii comisiilor permanente, în acord cu Preşedintele Camerei, vor urmări ca, pe timpul desfăşurării sesiunii, o zi pe săptămână să fie consacrată exclusiv activităţii în comisii." Evident că nu luăm stricto senso acest text, adică, pe ansamblu, să avem în timpul unei săptămâni respectiv pe timpul desfăşurării sesiunii, câte o zi pentru comisie. Ieri, noi am avut programată şedinţă de comisie pentru mâine, am făcut anunţurile respective la ministere în conformitate cu prevederea Constituţiei, respectiv, a Regulamentului, ca miniştrii să fie prezenţi la dezbaterea problemelor în comisii; astăzi, trebuie să facem deconvocările. Şi apărem ca, cel puţin, zic eu, dacă nu ca neserioşi, ca oameni care nu s-au hotărât ce să facă. De aceea, domnule preşedinte, în contextul în care dumneavoastră şi Biroul Permanent vreţi să întăriţi rolul comisiilor, să deplasaţi activitatea (respectiv, cerntrul de greutate) din plen în comisii, este absolut obligatoriu să avem cel puţin o zi de comisie, dacă nu două, şi, totodată, să găsim modalitatea de a revedea, conform promisiunii care s-a făcut la începutul sesiunii speciale, părţile din regulament în care să concretizăm efectiv că aceste comisii îşi pot desfăşrua activitatea cu o logistică adecvată şi după un program adecvat. Altfel, dacă nu vom proceda curând la acest lucru (eu am îndoieli, deoarece văd că s-a publicat regulamentul), ne vom trezi cu aceeaşi structură a comisiilor din punct de vedere al experţilor şi consilierilor, cu aceeaşi dotare a comisiilor, şi numai cu o chestiune aparent demagogică că deplasăm centrul de greutate din plen în comisii. Iată că în săptămâna aceasta nu avem comisii! Deci, rugămintea noastră este, domnule preşedinte, ca în calitatea pe care o aveţi să puneţi în discuţie problema revederii părţii din regulament aferente atribuţiilor comisiilor şi logisticii acestora şi problema programului de lucru săptămânal, astfel încât comisiile să aibă prevăzuţi timpii în care să poată să-şi desfăşoare activitatea, conform celor precizate în sesiunea extraordinară. Vă mulţumesc pentru atenţie şi sunt convins că vom reuşi să facem acest lucru împreună. |
|
Şi eu vă mulţumesc. Mi-aş permite să vă reamintesc că şi în sesiunile trecute, în pofida precizării din regulament, au mai fost cazuri când, din cauza şedinţelor comune, nu s-au putut ţine în ziua de miercuri şedinţe de comisii. Este de dorit, însă, ca lucrurile să se petreacă aşa cum aţi spus dumneavoastră. Şi îmi permit să vă reamintesc, de asemenea, că potrivit noului regulament este posibil ca şi în zilele destinate activităţii în plen comisiile să poată lucra, atunci când au cazuri deosebite, având în vedere că nu se mai cere cvorum de vot pentru fiecare articol. Regula pe care dumneavoastră o sugeraţi este foarte bună, precum şi sugestia de a crea condiţii potrivite de lucru activităţilor în comisii, pentru că deplasarea centrului activităţii în comisii nu trebuie să fie doar declarativă, ci să aibă şi condiţiile create. Vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră. |


