Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Începem lucrările şedinţei noastre de astăzi şi dau cuvântul domnului Damian Brudaşca.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Daţi-mi voie să vă aduc în atenţie un subiect deosebit de important, acela al implicării organismelor statului în falimentarea economiei naţionale.

În ultimii ani, asistăm de cele mai multe ori neputincioşi la un proces ireversibil de pulverizare a economiei naţionale, de distrugere sistematică a potenţialului productiv al acestei ţări. După 1990, într-un mod absolut singular în lume, s-a trecut la o aşa-zisă economie de piaţă, dar nu în sensul dezvoltării capacităţilor de producţie indigene pentru a putea face faţă exigenţelor şi standardelor de calitate într-o competiţie cu produse similare din afară, ci la eliminarea treptată, conştientă, şi de aceea, iresponsabilă, a oricărei şanse a producătorului autohton de a-şi disputa nu pieţele externe cum ne-am putea gândi, dar nici măcar pe cea inernă.

Pentru factorii de decizie politică şi de la nivelul Executivului, în cei 12 ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, prioritară nu a fost dezvoltarea capacităţilor de producţie, modernizarea sau retehnologizarea acestora, ci, de cele mai multe ori, închiderea lor din proprie iniţiativă sau de către cei care le-au achiziţionat la preţuri derizorii în cadrul aşa-zisului proces de privatizare.

În majoritatea cazurilor, pe baza unor slogane dirijate de forţe interesate, s-a avut în vedere doar lichidarea unităţilor respective, argumentându-se pretinsa lor lipsă de eficienţă, chiar şi atunci când, prin profilul lor de producţie, ele erau unice la nivelul economiei naţionale sau jucau un rol decisiv în industria pe orizontală.

Sectorul cel mai greu lovit de această politică bizară l-a reprezentat mineritul unde, după cum se ştie, au fost disponibilizate zeci de mii de persoane şi închise numeroase mine. În această situaţie se află şi mina de feldspat din localitatea Muntele Rece, judeţul Cluj, aparţinând S.C. Cominex S.A. Cluj. Aşa cum am precizat mai sus, mina de la Muntele Rece reprezintă cea mai mare rezervă de feldspat alcalin şi potasic din ţară. Ea a funcţionat între anii 1954-1994, fiind principalul furnizor pentru mai multe întreprinderi din judeţul Cluj şi din ţară şi livrând la export peste 60% din producţia realizată. Din informaţiile pe care le deţin, aici, se obţinea o producţie de până la 10.000 de tone pe lună, atât prin exploatările la suprafaţă, cât şi din subteran, având un randament de până la 90-95%.

La această mină îşi desfăşurau activitatea circa 300 de angajaţi, majoritatea localnici sau din zonele apropiate. Din motive absolut necunoscute, S.C. Cominex S.A. Cluj a decis în 1994 încetarea totală a activităţii de exploatare minieră de feldspat de la Muntele Rece, nu pentru că ar fi încetat cererea de feldspat la intern şi export, şi nici pentru că ar fi fost nevoie de investiţii mari în dotare sau în activitatea de producţie. În prezent, foştii beneficiari ai minei se aprovizionează din export, la preţuri cu mult mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le plătească pentru feldspatul de la Muntele Rece.

Printre altele, este de remarcat că se plătesc importante sume de bani pentru transportul acestei materii prime deşi, la mai puţin de 35 de km de Cluj-Napoca, deţinem cea mai mare mină de feldspat din România.

După încetarea activităţii, au fost lăsate în paragină blocurile sociale, dormitoarele, cantina, magaziile, sediul administrativ, atelierele de reparaţii şi întreţinere, sala de compresoare, vestiarele şi mijloacele de transport auto. O simplă analiză a acestei situaţii inadmisibile ne impune concluzia că asistăm la un act de asociere conştientă cu cei care urmăresc distrugerea capacităţii economice a ţării.

În contextul economiei naţionale, mina de la Muntele Rece nu reprezintă mare lucru, s-ar putea spune, dar din potenţialul de care dispune şi prin faptul că este printre puţinele de acest fel, inactivitatea ei conduce la eforturi financiare inutile şi ar putea fi canalizate spre alte domenii aflate şi ele în suferinţă.

Închiderea minei de la Muntele Rece are însă şi un impact social devastator. Peste 300 de angajaţi împreună cu familiile lor şi-au pierdut unica sursă de venit, fiind aruncaţi în braţele mizeriei, lipsei şi sărăciei cronice.

Având în vedere cele de mai sus, solicit primului-ministru şi celorlalţi factori responsabili ai Executivului să dispună analizarea în regim de urgenţă a situaţiei de la Muntele Rece şi să dea dovadă că, şi din punct de vedere social şi din punct de vedere economic, nu rămân indiferenţi în faţa acestui exemplu cras de subminare a economiei naţionale, de distrugere a resurselor şi capacităţilor sale de producţie.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.