Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea Grupului parlamentar P.D.S.R., domnul Pavel Târpescu.

Poftiţi!

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Există o categorie de oameni al căror vaiet stins se aude din ce în ce mai slab, abia perceput de noi, cei prea preocupaţi de probleme cotidiene tot mai presante. Da. Pensionarii. Căci despre ei este vorba. După o viaţă de muncă de cele mai multe ori epuizantă, aruncaţi peste bord ca peste nişte lucruri nefolositoare, se uită întrebător în jur şi caută un nou rost al existenţei. Îi vedem alunecând printre noi, cei totdeauna grăbiţi, plimbându-şi nepoţii, oprindu-se lângă un chioşc de ziare, căutându-se prin buzunare, se regăsesc şi merg mai departe spre piaţă, de unde îngroziţi de preţurile care au luat-o razna, cumpără o pâine şi se întorc spre casă aşezându-se cu speranţă în faţa televizorului, în dialog cu lumea ostilă în care trăiesc.

Alteori, întâlnim aşteptănd răbdători în faţa cabinetelor medicale, sorb fiecare cuvânt al medicului, apoi se îndreaptă spre farmacii căutând un remediu pentru prea multele boli ale bătrâneţii care-i copleşesc. Pensia nu le mai ajunge de mult pentru minima existenţă. Ei nu organizează nici mitinguri de protest, nici greve. Când şi când, doar câte unul blochează drumul în semn de neputinţă. Şi, totuşi, această masă uriaşă de oameni are o formă de protest a ei: tăcerea. Or, tăcerea ameninţătoare care acuză toate umilinţele la care sunt supuşi, existenţa lor precară într-o lume construită anapoda după legi pe care nu le înţeleg, căutând răspunsuri la stări de lucruri care depăşesc logica bunului simţ.

Se menţin discrepanţe între diferite categorii de pensionari care au prestat aceeaşi categorie de muncă, dar s-au pensionat la date diferite. Măsurile întreprinse până în prezent sunt departe de a îndrepta aceste stări de lucruri. O categorie frustrată de drepturile pe care le-a avut din tată în fiu, la călătorii gratuite pe CFR, în interes personal, o reprezintă cei care au lucrat în fostele unităţi ale SNCFR-ului, căzând sub incidenţa Hotărârii de Guvern nr.112 din luna mai 1999, care deşi au vechime de peste 30 de ani în aceeaşi unitate, îşi pierd aceste drepturi. Ce vină au aceşti pensionari dacă aceste întreprinderi s-au transformat în societăţi comerciale pe acţiuni. Această înlesnire acordată încă de la înfiinţarea căilor ferate n-a fost niciodată pusă în discuţie. În timp ce unii duc o viaţă de huzur pe banii publici, toţi mai mulţi pensionari îşi sfârşesc zilele sub pragul sărăciei, măcinaţi de boli.

În asemenea condiţii, noţiunea de solidaritate socială devine o formă fără fond. Consider că se impune o analiză a posibilităţilor ca anumite categorii de pensionari să fie scutiţi de o parte din taxele şi impozitele care-i copleşesc datorită surselor limitate de existenţă. Din respect pentru cei care au dus pe umeri ţara până la ieşirea la pensie, uneori în condiţii de epuizare fizică, consider că trebuie găsite soluţii ca racolarea pensiilor să se efectueze într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

Dată fiind starea de sănătate precară a pensionarilor, se impune mărirea nomenclatorului de medicamente compensate şi gratuite pentru salvarea persoanelor vârstnice, precum şi gratuitatea pentru anumite categorii de boli în staţiunile de tratament.

Doamne, ocroteşte-i pe pensionari!

Vă mulţumesc.