Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.68/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2002
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
| 1.1 | Ştefan Baban - intervenţie cu titlul "România este o naţiune de asistaţi"; | ![]() |
|||
| ................................................ |
|
Domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "România este o naţiune de asistaţi". După 13 ani de tranziţie în care s-a vorbit într-una despre reforme economice şi sociale, menite să reducă uriaşul decalaj între populaţia activă şi cea ocupată, 51% dintre români au ajuns să-şi ducă zilele dintr-o pensie de stat, iar 3 dintre 10 români trăiesc din alocaţiile de stat pentru copii sau din banii proveniţi din concediile de maternitate. Dacă la această prezentare adăugăm şi faptul că mai mult de peste jumătate din populaţia activă a României lucrează în întreprinderi falimentare, pentru care tot statul plăteşte, avem imaginea clară a ceea ce se întâmplă acum în economia românească. În aceste condiţii, întrebarea firească pe care ne-o punem cu toţii, şi anume cine întreţine instituţiile statului, sistemul de învăţământ, armata, poliţia, este destul de pertinentă. Răspunsul este foarte simplu. Este la îndemâna tuturor. Sistemul de taxe şi impozite promovat în aşa zisa reformă a economiei de piaţă. În cadrul acestui sistem, ponderea este deţinută de TVA la care se adaugă impozitul pe profit, taxele şi impozitele adăugate la orice marfă şi serviciu care circulă pe piaţa liberă şi impozitul pe salarii. În concluzie, analizând această conjunctură, putem spune clar şi răspicat că cel care încurajează nemunca este tocmai statul român. Trăgând linie, se poate spune că mai bine de 10 milioane de români supravieţuiesc, în principal, din venituri redistribuite de stat, pensii şi alocaţii de stat. Astfel că, în situaţia existentă, salarii mici, fiscalitate ridicată pensii de mizerie şi protecţie socială cvasiinexistentă, cetăţeanul român nu mai poate supravieţui cu veniturile obţinute, având două variante: obţinerea celei de-a doua slujbe, lucru mai rar, având în vedere penuria de locuri de muncă din economia românească, aşa cum s-a văzut şi la recentele burse ale locurilor de muncă, sau să solicite înscrierea la cantinele de ajutor social subvenţionate de primării şi la acordarea venitului minim garantat. Marea majoritate a celor aflaţi în dificultăţi financiare apelează la cea de-a doua variantă, astfel încât, în ultima perioadă, cantinele de ajutor social, respectiv primăriile, fac faţă tot mai greu solicitărilor. În cazul unor refuzuri, mai mult sau mai puţin justificate, se apelează la grevă în faţa acestor instituţii. Ceea ce v-am prezentat este realitatea dezolantă, des întâlnită în judeţele slab dezvoltate şi cu o rată a şomajului mai mare decât media pe ţară, aşa că nu ar trebui să mai fie pentru nimeni un semn întrebare părerea reprezentanţilor fundaţiilor şi organizaţiilor non-profit din străinătate care vin fie cu donaţii, fie cu ajutoare pentru asistaţii români. După cum spune un vechi proverb românesc, dacă nu te ajuţi tu, nu te ajută nimeni, aşa şi noi, ne vom transforma într-o naţiune de asistaţi, dacă nu vom întreprinde măsuri cu finalitate pentru eradicarea acestui flagel social. Vă mulţumesc. |


