Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Ştefan Giuglea.

Domnul Ştefan Baban:

Bună dimineaţa.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Cooperaţia de credit în România - o fata morgana."

Cooperaţia de credit în România nu deţine în prezent nici 1% din piaţă, pe când, în alte ţări europene, ponderea este de 30%, reprezentată în cea mai mare parte de creditul agricol, creditul mutual şi altele.

Şi în ţara noastră trebuie să se dezvolte o alternativă de finanţare pentru mediul rural.

CEC-ul şi-a închis în ultimii ani mai multe agenţii rurale, iar de ceva vreme este într-o continuă restructurare.

Raiffeisen Banca Agricolă ţinteşte exclusiv clientela de la SAFI, dar îşi simplifică reţeaua din mediul rural şi nu va reuşi să facă faţă tuturor cerinţelor.

Într-un mediu economic sănătos, cooperativele de credit vor constitui o alternativă de finanţare.

Lacunele şi schimbările repetate din legislaţia românească cu privire la acest domeniu a adus multe prejudicii, dând naştere inclusiv la cazuri nefaste, precum Banca Populară Română.

Practic, în ultimii doi ani, perioada în care BNR a intervenit cu măsuri exprese care să pună ordine în sistemul cooperaţiei de credit, o serie de instituţii abia au reuşit să supravieţuiască, altele au dispărut sau urmează să fie lichidate.

O primă întrebare esenţială este: ce surse de finanţare au cooperativele de credit? Dacă până în 1995 acestea s-au alimentat în proporţie de 95% din fondul social al membrilor cooperatori, ulterior s-a ajuns ca acesta să reprezinte până la 45%.

Până acum doi ani, când a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000, cooperativele de credit au funcţionat după Legea nr.109/1996. Această ordonanţă a redefinit sistemul cooperatist de credit ca unul de activitate bancară, cu o casă centrală care îndeplineşte rolul bancar pentru cooperativele afiliate, toate coroborate dând naştere la atâtea probleme şi disensiuni în sistem, impunându-se necesitatea existenţei unui fond propriu de garantare, precum şi afilierea la fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar.

Marile probleme apărute în sistem au fost generate, în cea mai mare parte, de vidul legislativ, de reglementările în continuă schimbare. Pe lângă Legea nr.109/1996, au mai apărut: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000, Legea nr.272/2000, care a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 şi Legea nr.200/2001, care le-a aprobat pe amândouă. Legea nr.109 a fost prea permisivă, în baza acesteia fiind înfiinţate băncile populare, care nu ar fi trebuit să fie autorizate, controlate şi supravegheate nici de BNR şi nici de o altă reţea cooperatistă; pur şi simplu, au putut să funcţioneze de capul lor. La ce ne referim: simplu, în ultimii doi ani, cooperativele de credit funcţionează şi după Legea nr.109 şi după Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97, creându-se astfel multe confuzii.

În prezent, haosul este deplin. Reorganizarea cooperativelor de credit se face după Legea nr.200, iar, de funcţionat, funcţionează încă după Legea nr.109. În aceste condiţii, dacă vom mai avea sau nu un sistem viabil al cooperaţiei de credit, rămâne de văzut.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.