Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem secvenţa intervenţiilor personale. Îl invit pe domnul Traian Dobre la microfon, că este hotărât să ne declare ceva deosebit. Urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să încerc să fac un comentariu pe Legea accesului la informaţii.

Ne derulăm viaţa şi activitatea într-o societate care depinde nemijlocit de informaţii şi, ca atare, un om informat este în acelaşi timp şi unul câştigat.

Cu certitudine, aţi putut deduce din fraza rostită anterior că în intervenţia de astăzi voi încerca să fac o pledoarie pentru informare, prin intermediul Legii accesului la informaţie, Legea nr. 544/2001 şi pentru a fi mai exact mă voi referi la sprijinul oferit prin intermediul legii amintite asociaţiilor de afaceri, dar şi cetăţeanului contribuabil.

Promulgată în octombrie 2001 legea consfinţeşte un drept fundamental prevăzut prin Constituţie, dar care, până acum, nu a avut şi un aparat legislativ. Să mai spunem că este o lege eminamente nouă, constituindu-se în liantul întregului progres de privatizare.

Legea vizează toate categoriile de persoane, cu sau fără cetăţenie, cu statut juridic şi este definită de funcţionalitatea banului public, respectiv tot ceea ce funcţionează pe teritoriul României, cu bani publici, de la Guvernul României şi până la şcoala din ultimul cătun, se supun acesteia.

Din păcate, ea nu include şi domeniul serviciilor publice derulate de firmele private, însă niciodată perfectibilitatea legii nu este tardivă.

Adesea contestată şi adesea supusă dezbaterilor publice, legea creează obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a garanta accesul liber la informaţii de interes public, fie din oficiu, fie la cerere. Din acest cadru definitoriu pentru accesul către informaţie, daţi-mi voie să spun, cu tristeţe, că lipseşte implicarea categoriilor de persoane vizate de lege, care deşi s-ar putea constitui într-un al doilea "câine de pază" aidoma presei, preferă să aştepte într-un con de umbră ieşirea pe piaţă a unor informaţii de care, de altfel, au nevoie.

Mai trebuie menţionat că informaţiile care ascund încălcări ale legii nu pot fi considerate secrete, iar de aici se poate deduce faptul că vrând, nevrând, fiecare dintre noi devenim părtaşi la unele infracţiuni, prin nesolicitarea lor la momente oportune.

Citeam zilele trecute o frază, de altfel, interesantă: "Beneficiile ar putea fi imense dacă legea s-ar transforma dintr-un text pe hârtie într-o practică curentă".

Firesc, m-am întrebat cine stă în calea celui care a afirmat inexistenţa practicii? Oare nu ţine mai întâi de toate de manifestarea civismului nostru, a responsabilităţii fiecăruia dintre noi pentru banul public şi, de ce nu, pentru cei pe care i-am desemnat în anumite posturi?

Textul legii pus în discuţie prevede termene limită pentru eliberarea informaţiilor de 10 zile, de regulă, dar în cazul în care informaţia nu se găseşte în posesia imediată a autorităţii, termenul este de 30 de zile.

De asemenea, jurnaliştii pot primi informaţiile solicitate în termen de 24 de ore, iar refuzul eliberării se comunică în 5 zile. Dacă mai precizăm că legea are menirea de a implica orice cetăţean la actul de guvernare, căruia să-i creeze reflexul de a-şi controla autorităţile care îl servesc, se figurează imaginea, fie a unei lipse de interes din partea membrilor societăţii de a se implica în bunul mers al acesteia sau pur şi simplu este o gravă lipsă de cunoaştere a drepturilor contribuabililor.

Concluziile, dar şi măsurile ce se cuvin a fi luate, în ideea de a nu mai fi considerată o lege fără aplicabilitate este, eventual, populistă, vă aparţine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.