Parliamentary debates

Domnul Puiu Haşotti:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor!

Conform programului, ziua de astăzi începe cu declaraţiile politice. Îl rog pe domnul Leonăchescu să deschidă şedinţa. Mulţumesc.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

Recent, un institut de studii sociale a realizat un sondaj de opinie pe un eşantion de 1100 persoane din 82 localităţi. Tema sondajului a fost simplă: câte partide politice trebuie să existe în România pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

Rezultatul arată că 22% dintre cei chestionaţi nu doresc numai două partide, unul la putere şi unul în opoziţie, în timp ce aproximativ 58% au optat pentru două partide ca în Statele Unite ale Americii. Restul de 20% este format din nehotărâţi; cam mulţi nehotărâţi, am zice noi!

Câte partide sunt necesare într-o ţară? Iată o întrebare demnă de comentat.

Din start, constatăm că, în lumea modernă, ideologiile extremiste, totalitarismele de dreapta sau de stânga şi, cu atât mai mult, dictaturile nu au statut ştiinţific. Aceasta pentru că sistemele socio-economice umane nu suportă viteze mari de evoluţie. Terapiile de şoc au fost vise care n-au ţinut seama de vitezele admisibile de evoluţie; structurile de putere, care au crezut că pot schimba lumea dintr-o dată, au eşuat lamentabil şi au chinuit lumea în zadar! De aici, excluderea din viaţa lumii moderne a partidelor extremiste - de dreapta sau de stânga - şi evitarea repetării unor experienţe triste, cum au fost: comunismul, extremismul roşu de stânga, şi fascismul, extremismul brun de dreapta.

Deoarece sistemele complexe, aşa cum sunt entităţile statale contemporane, au limite maxime de suportare a schimbărilor, acceptă anumite viteze maxime de evoluţie, numai partidele de centru-stânga şi cele de centru-dreapta pot acoperi, prin programe şi metode, asemenea cerinţe de normare şi monitorizare a evoluţiei sociale.

Schimbările spre stânga sau spre dreapta, de amplitudine rectificabilă, permit calarea pe realitate a diverselor modele politice. În caz de eroare sau de eşec, pierderile pot fi limitate, iar corecţia rapidă de traiectorie devine posibilă şi uneori chiar insesizabilă. Din câteva iteraţii, procesele reale pot fi "readuse la centru", iar relansarea se poate face, respectând vitezele maxime admise de sistem, pe noua vectorizare.

Este recomandabil sistemul politic format din două partide, unul la putere şi altul în opoziţie?

Personal, gândesc drept neperformantă o asemenea soluţie. Procesele naturale cer o competiţie efectivă şi reală a valorilor. Existenţa unui singur partid la putere sau în opoziţie, în dreapta sau în stânga, conduce la monopol politic. Mai devreme sau mai târziu, un asemenea partid, fără concurenţă, se prăbuşeşte prin implozie.

Un partid de centru-stânga aflat singur în opoziţie nu are cum să se perfecţioneze; nu are partener de competiţie ideatică, nu are mecanisme de blocare a generării relaţiilor de tip mafiot! La fel şi un partid de centru-dreapta: aflat singur, fie la putere, fie în opoziţie, îşi pierde capacitatea de a lupta pe baricadele sale ideologice şi de a se perfecţiona prin confruntare continuă şi deschisă.

Lupta oarbă pentru putere este mai uşor de câştigat pentru un partid aflat la guvernare, dacă se confruntă cu un singur adversar.

Lupta pentru progres impune perfecţionarea modelelor politice, iar asta cere competiţia ideilor pe ambele laturi ale baricadei.

Iată de ce, pentru România, existenţa a două partide de centru-dreapta şi a două partide de centru-stânga reprezintă o soluţie minimală naturală şi, deci, morală, care acoperă şi parametrul fundamental de evoluţie, viteza admisibilă a schimbării. În caz contrar, vom vinde ieftin făina şi vom cumpăra scump tărâţele!

Problema partidelor culturale, etnice, metodologice sau constituite pe orice alte criterii nu face parte din temă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc, domnule deputat!