Parliamentary debates

Domnul Adrian Năstase:

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din unele declaraţii publice ale unor mari specialişti în domeniul administraţiei publice locale, rezultă că autonomia locală ar fi fost instaurată în România după 1996 prin Ordonanţa de urgenţă nr.22 din 1997.

Îi anunţăm pe această cale pe cei care se ocupă în prezent de administraţia publică locală că aşezarea acestui deosebit domeniu de activitate pe noile principii ale autonomiei şi descentralizării s-a făcut odată cu constituirea noilor autorităţi locale rezultate în urma alegerilor locale din februarie 1992.

Înainte de alte comentarii, aş dori să fac precizarea că este vai de ţara în care problemele pur juridice sunt soluţionate în asemenea mod şi de o asemena putere.

Pentru cei care nu cunosc, doresc să amintesc că, în timp ce ei se jucau în ţărâna administraţiei publice locale, încercând să iasă şi să prindă puterea prin promisiuni mincinoase bazate pe credulitatea alegătorilor, o bună parte dintre cei prezenţi în această sală puneau bazele noii administraţii publice locale, rupând-o de centralismul excesiv existent în timpul regimului comunist şi aliniind-o la principiile generoase ale autonomiei locale şi descentralizării specifice democraţiilor occidentale avansate şi consacrate de Consiliul Europei prin Carta Europeană a Autonomiei Locale.

Îi desfid pe cei care au fost membri ai Parlamentului ales în mai 1990 să spună aici dacă la elaborarea, dezbaterea şi aprobarea în 1991 a Legii administraţiei publice locale nu s-a lucrat cu documentele Consiliului Europei pe masă, deşi în vremea respectivă România încă nu semnase.

Au urmat alegerile locale din februarie 1992 şi implicit intrarea în vigoare a Legii nr.69 din 1991, care a consacrat noile principii şi pe baza cărora au funcţionat noile autorităţi timp de 4 ani. Desigur, cei 4 ani au pus în evidenţă unele carenţe ale noilor reglementări. Era şi normal să se întâmple aşa, întrucât transformările ce trebuiau produse erau mult prea ample şi profunde.

Aşa fiind, la sfârşitul anului 1995, când se apropia încheierea mandatului de 4 ani al primarilor şi consilierilor locali, Parlamentul a primit din partea Guvernului şi a dezbătut până prin luna martie a anului următor, 1995, un proiect de lege prin care se aduceau peste 100 de amendamente la Legea administraţiei publice locale adoptate în 1991.

Cu toţii am fost de acord în primăvara anului 1996 că proiectul de modificare propus de Guvern urmăreşte şi reuşeşte într-o foarte mare măsură să valorifice experienţele primilor 4 ani de aplicare a actului normativ iniţial şi să elimine carenţele care s-au manifestat în teritoriu. Să pună în acord deplin acest act normativ cu Carta Europeană a Autonomiei Locale, care fusese semnată între timp de România. Că aşa stau lucrurile, rezultă cu prisosinţă din precierile elogioase, verbale şi scrise ale unor reprezentanţi de marcă ai Consiliului Europei, specialişti de mare clasă în domeniu, cu care au avut loc numeroase întâlniri la Guvern şi la Parlament. I-am numit numai pe domnii Locatelli, Sabata şi Dernov.

Să pună mai bine de acord prevederile legii cu dispoziţiile Constituţiei care fusese adoptată ulterior Legii nr.69/1991.

Toate cele menţionate mai sus au fost confirmate de votul aproape unanim pe care l-a dat Camera Deputaţilor după dezbateri ample din comisie şi plen, care au durat mai multe zile, amendamentelor propuse de Guvern.

Iată cum arată votul final exprimat în Cameră la data de 12 martie 1996: 277 pentru, 23 contra şi 24 de abţineri. Se poate vedea, fără putinţă de tăgadă, că însăşi Opoziţia din acea vreme a votat masiv amendamentele socotindu-le, de bună seamă, benefice pentru administraţia publică locală.

Ţin să precizez că printre susţinătorii înfocaţi ai amendamentelor s-au aflat fruntaşi ai PNTCD-ului. Este vorba de aceiaşi oameni care, la un an de la acest vot, au votat modificarea modificării, de data aceasta, însă, fiind la guvernare.

Pe bună dreptate, ne punem întrebarea: care vot a fost corect? Cel din martie 1996, sau cel pe peste un an, atunci când, printr-o ordonanţă emisă în pripă, redactată de diletanţi în materie de tehnică legislativă şi total necunoscători în ale administraţiei publice locale, se explică efectiv ceea ce s-a făcut bun în acest domeniu.

Cum pot să tolereze aberantele afirmaţii ale Ordonanţei nr.22, fruntaşii ţărănişti care au lucrat în comisia de specialitate şi în plen şi au contribuit efectiv la îmbunătăţirea şi alinierea la standardele europene a prevederilor actului normativ de bază ale administraţiei publice locale. Sau dânşii sunt de acord că autonomia locală în România începe numai în 1996 şi cu avortonul legislativ numit Ordonanţa de urgenţă nr.22 din 1997? Adresez întrebarea domnilor deputaţi colegi ai acestei comisii.

Ca inginer ce sunt, mă întreb: cum a putut să se semneze un act normativ în care la art.15 se spune că funcţia de consilier local este incompatibilă cu cea de membru al Guvernului, iar la art.19 se neagă acest lucru.

În final, mă întreb: când vor înceta personaje lipsite de cel mai elementar profesionalism să mai facă declaraţii în probleme în care nu se pricep, Alt fel spus: să-şi mai bage nasul în guvernarea administraţiei publice locale atâta vreme cât sunt conştienţi, dacă sunt într-adevăr, că nu au, nu au avut şi nu ar fi bine să mai aibă niciodată o legătură cu acest domeniu.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.