|
Doamna Olga Lucheria Voinea: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi voi vorbi despre formele fără fond. Populaţia este supusă zilnic unui tir informaţional ce descrie acţiuni şi evenimente locale care în cea mai mare parte nu se regăsesc în realitatea cotidiană obiectivă. Paginile ziarelor au fost ocupate timp de câteva luni cu informaţii despre plantarea unui număr de un milion de arbori în municipiul Galaţi. Acţiunea s-a dovedit a fi irealizabilă din punct de vedere al timpului şi al materialului săditor, imposibil de procurat în asemenea cantitate. Intenţia de a lăsa impresia de activitate susţinută, fără un fond real, se aseamănă cu construcţia de locuinţe în cartierul Siret. După un an şi jumătate în acest cartier nu s-a ridicat încă nici un bloc de locuinţe şi încă se mai discută dacă terenul este adecvat scopului. Programul realizărilor primăriei anunţă darea în folosinţă a 954 de locuinţe, în anul 2003. În realitate, până la ora actuală, nici un gălăţean nu a beneficiat de o asemenea locuinţă, pentru simplul motiv că acestea nu au fost finalizate. Programele administraţiei locale consemnează la realizări şi perspective de viitor, parcuri şi fântâni arteziene, în timp ce ziarele locale prezintă aceste aspecte într-o cu totul altă culoare. Parcurile, o mizerie. Administraţia locală vorbeşte permanent despre perfecţionarea personalului şi despre europenizarea relaţiilor funcţionar-cetăţean, în timp ce prefectul Traian Mândru atenţionează prin presă instituţiile, cu privire la obligaţia acestora de a informa cu corectitudine publicul. Cea mai concludentă dovadă a contradicţiei dintre fond şi formă este inexistenţa transparenţei actului administrativ. Consiliul judeţean, după îndelungi dispute, a contractat un împrumut de 270 de miliarde de lei. Opoziţia a făcut numeroase demersuri pentru a afla cum va fi gestionată această sumă şi, mai ales, pentru ce obiective. Ultimul răspuns al preşedintelui Consiliului Judeţean a fost: "Veţi afla pe 7 iunie". La Capitolul "Neconcordanţe dintre fond şi formă" se înscrie şi viaţa unor organisme formale, ca "Anul colectivităţilor locale", despre care administraţiile locale îşi amintesc doar atunci când prefectul le adresează reproşuri severe, la intervale de un an. Pentru a încheia cu cel mai convingător exemplu, amintesc afirmaţia subprefectului care precizează că vor fi sancţionaţi primarii care se vor opune prin activitatea lor acţiunii de occidentalizare a mediului rural, în timp ce primarul în exerciţiu consideră că în anul 2007 nu va exista nici o deosebire între oraşul Galaţi şi oricare alt oraş occidental. Vă mulţumesc.
|