Parliamentary debates

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doamnelor şi domnilor,

Onorată asistenţă,

Sesiunea solemnă de astăzi este consacrată unui eveniment care a marcat pentru totdeauna istoria politică a României. În urmă cu 140 de ani, pe temeiul plebiscitului din 23-26 mai 1864, prin care românii se pronunţaseră asupra unei Constituţii "sui generis", numită atunci statut, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat, la 3-15 iulie 1864, "Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris". Statutul nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obşte, în speţă Camera Deputaţilor de astăzi, şi Corpul Ponderator, Senatul, instituindu-se astfel sistemul parlamentar bicameral în România.

Aşadar, constituirea Corpului Ponderator semnifică, pe de o parte, începutul bicameralismului în spaţiul românesc, iar pe de altă parte intrarea României în clubul statelor europene cu sistem parlamentar modern, care se va dovedi viabil şi util evoluţiilor de pe scena noastră politică.

După cinci luni de la promulgarea Statutului Dezvoltător, la 6 decembrie 1864, întemeietorul Senatului şi al bicameralismului românesc, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deschidea cea dintâi şedinţă a primei sesiuni parlamentare din prima legislatură a Senatului, adresând mesajul tronului. Documentul preciza că misiunea noii instituţii este să evite "ciocniri între puterile statului, să menţină aceste puteri în echilibru şi să nu aducă nici o atingere Pactului fundamental şi libertăţilor publice ale României".

Îndemnul transmis parlamentarilor de domnitorul Unirii avea claritatea şi prospeţimea acţiunii temeinice: "Apucaţi-vă serios de lucru. În cercetarea legilor ce vi se vor prezenta puneţi acea realitate care decurge din tăria convingerilor, căci tăria convingerilor dă putere pentru consiliile şi dovedeşte cu atât mai multă credinţă şi patriotismul cetăţeanului". Şi, aşa cum se obişnuia în democraţiile bine aşezate, Senatul a pregătit un răspuns la mesajul tronului. Acel răspuns, întocmit chiar de la debutul noii entităţi în viaţa politică, surprinde şi azi prin maturitate politică şi înţelegerea profundă a rosturilor instituţionale. "Senatul, se sublinia în răspunsul la mesajul tronului, nu va pierde niciodată din vedere că misiunea sa cea mai importantă este aceea de a înconjura tronul de toate garanţiile ce pot asigura ţării liniştea şi stabilitatea, de a menţine echilibrul între puterile statului, precum şi de a apăra, pentru a le întări, Pactul fundamental şi libertăţile noastre publice".

Dar de unde atâta claritate privitoare la misiunea noii instituţii? Ne face plăcere să reamintim că Senatul României nu s-a ivit pe un teren gol, ci dimpotrivă. Izvoarele lui veneau din vechime, din tradiţia de demult care se exprima prin obiceiul pământului, bine cumpănit de sfatul bătrânilor înţelepţi ai obştii, prin domeniile pământene, prin Divanul sau Sfatul domnesc. Iar cine cercetează documente de epocă privind aceste tradiţii, observă că acele instituţii străvechi aveau rol deliberativ şi ajutau domnitorul pe plan jurisdicţional şi legislativ.

Onorată asistenţă,

Implicaţiile opţiunii parlamentare bicamerale s-au arătat a fi benefice pe parcursul României în matricea europeană. După întemeiere, Senatul şi-a dovedit de-a lungul vremii responsabilitatea istorică faţă de interesul public. Pe plan intern a asigurat în fiecare epocă legile necesare ordinii, stabilităţii şi prosperităţii. Pe plan extern, Senatul a ştiut să conecteze România la valorile democraţiei europene, desăvârşind constituirea puterii legislative bicamerale moderne. Reformele, blocate anterior din cauza disensiunilor existente în Cameră, au fost relansate de Senat, care a facilitat modernizarea şi democratizarea Principatelor Unite, apoi a dat expresie juridică statului naţional unitar şi a asigurat împreună cu celălalt corp legiuitor temeiuri legislative pentru stabilitatea României Reîntregite, la 1918, pentru dezvoltarea societăţii plămădite între graniţele naţionale.

Distins auditoriu,

Relevant e aici faptul că, din anul 1864 şi până acum, preşedinţia Senatului a fost onorată de 38 de personalităţi. În perioada de început, preşedinţii instituţiei au fost cu precădere înalte feţe bisericeşti şi generali ai armatei române. Cei mai longevivi în demnitatea de preşedinţi ai Senatului au fost: mitropoliţii Nifon şi Calinic Miclescu (câte trei mandate, deci 12 ani), Dimitrie Ghica (mai mult de 10 ani), generalul Ioan Emanoil Florescu (de asemenea, şi-a asumat în două rânduri responsabilitatea preşedinţiei senatoriale). Tot câte două mandate au avut şi Constantin Boerescu, George Cantacuzino, Dimitrie Sturza, Eugeniu Stănescu, Petre Aurelian, generalul Constantin Coandă. Alte personalităţi care au prezidat cu strălucire Senatul României au fost: Mihail Sadoveanu, Alexandru Lepădatu, Nicolae Iorga, apoi Constantin Argetoianu ş.a.

Senatul, aşadar, a fost şi a rămas o instituţie a stabilităţii şi a continuităţii, optimizând textul legislativ, perfecţionând conexiunile cu Puterea care promulga, şi cu Puterea care aplica legea. Când a fost puternică, instituţia senatorială a direcţionat eforturile spre consolidarea statului şi spre europenizarea perpetuă a românilor. Când a fost slăbit, Senatul a trebuit să treacă prin perioada, numită în discursuri politice, "nesiguranţa situaţiunii politice"; ba, chiar a fost forţat să-şi înceteze temporar existenţa. Reamintesc pragul critic 1940-1946, în care statul a rămas fără Parlament, suspendat prin actul regal din 4 septembrie 1940. Mai mult, peste circa 6 luni, în Monitorul Oficial al României nr.161 din 15 iulie 1946, Decretul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri privind exercitarea puterii legislative oficializa o realitate gravă cu impact nefast asupra istoriei viitoare: Senatul era suprimat, s-a lărgit deci breşa trecerii de la democraţie la totalitarism. Art.18 stipula: "Prevederile Constituţiei din 1923 referitoare la Senat şi Adunarea Deputaţilor se vor considera că se referă la Adunarea Deputaţilor".

În perioada iulie 1946 - decembrie 1989, dictatura proletariatului a instituit în România un sistem politic al partidului unic, iar pe plan legislativ s-a trecut la sistemul unicameral Marea Adunare Naţională.

Doamnelor şi domnilor,

Revoluţia Română din Decembrie 1989 a înlăturat regimul totalitar, iar instituţiile preparlamentare, CFSN şi CPUN, au gestionat vremelnic puterea. Viaţa politică a cunoscut valori noi prin înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti din România, prin reînfiinţarea Senatului - Decretul-Lege nr.92/14 martie 1990.

Acest act normativ cu valoare constituţională preciza organizarea bicamerală a Parlamentului României şi repunerea Senatului în drepturile sale legitime, ca parte componentă a puterii legiuitoare. Pe această bază s-au desfăşurat alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 20 mai 1990, după care am trăit de fapt momente de revenire la democraţie. Bicameralismul a renăscut în spaţiul românesc. În iulie 1990, s-a constituit primul Parlament democratic de după înlăturarea regimului comunist. La 8 decembrie 1991, a fost adoptată noua Constituţie a României, care a consacrat juridic sistemul parlamentar bicameral. Acest act juridic fundamental a fost revizuit în 2003. S-a produs alternanţa democratică la putere; România a devenit de jure în matricea europeană.

Pentru noua realitate trebuie să se afirme, şi s-a afirmat, puternica dimensiune legislativă, care a legiferat noul curs al evoluţiei României. Efortul legislativ din perioada 1990-2004 a fost impresionant. Prin Senat, în legislatura 1990-1992, au trecut 184 proiecte de lege şi propuneri legislative, sporind la 631 proiecte şi propuneri în perioada 1992-1996, ajungând la 1.158 în perioada 1996-2000, şi aproape s-a dublat în actuala legislatură, când au fost adoptate peste 2.200 de acte normative.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, Senatul a adoptat peste 460 de hotărâri, a adresat Guvernului peste 5.400 întrebări şi interpelări, a dezbătut 28 de moţiuni simple şi, împreună cu colegii de la Camera Deputaţilor, 19 moţiuni de cenzură. De fapt, s-a construit un nou sistem legislativ prin care, optimizând legislaţia privind statul de drept, privatizarea, afirmarea economiei de piaţă, macrostabilizarea economică în contextul complex al integrării în structurile europene. Senatul răspunde cerinţelor vremii.

Remarcabil rămâne faptul că treptat instituţia şi-a onorat şi intensificat prezenţa în sistemul puterii. Relevantă pe acest plan este ameliorarea conlucrării între componentele sistemului: Senat-Camera Deputaţilor, Senat-Curte Constituţională, Senat-instituţie prezidenţială, Senat-putere executivă şi Senat-putere judecătorească.

Competenţa şi responsabilitatea instituţiei sunt evidenţiate astăzi şi de exercitarea altor drepturi: numirea a trei judecători la Curtea Constituţională, validarea a 14 membri şi alegerea a noi membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, în şedinţă comună cu Camera Deputaţilor, Senatul alege Avocatul Poporului, membrii Curţii de Conturi, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radio şi, respectiv, de Televiziune, alte autorităţi publice.

Perfecţionarea şi accentuarea funcţiilor sale sunt evidenţiate în domeniul reformelor societăţii româneşti după modelul european. Se edifică tot mai dinamic cadrul legislativ performant, armonizarea cu legislaţia comunitară, perfecţionând ansamblul societăţii şi apropiind România de cerinţele specifice structurilor europene şi euroatlantice, întărindu-i, totodată, statutul său internaţional.

Aşadar, de-a lungul multor decenii, Senatul s-a modernizat şi a modernizat România, a consolidat dimensiunea constituţională, s-a dovedit flexibil, deschis înnoirilor, viabil, util şi rezistent în faţa vicisitudinilor. Aceste calităţi le-a putut afirma Senatul cooptând şi folosind în structurile sale resurse umane caracterizate prin înţelepciune şi prestigiu, merit public, experienţă şi valoare.

Se cuvine la acest ceas aniversar să aducem un omagiu distinşilor noştri senatori şi funcţionari parlamentari din toate timpurile, care, în cei 140 de ani, împliniţi de la intrarea instituţiei noastre pe scena politicii româneşti, au afirmat, confirmat cu strălucire pentru instituţia noastră adagiul academic latin: "Vivat, crescat, floreat"

Onorată instanţă,

Închei reluând un fragment din discursul distinsului parlamentar ieşean Petre Andrei: "Deşi aserţiunile respective au fost rostite în şi pentru altă epocă, totuşi ele îşi păstrează pe deplin actualitatea. Valorile prezentului, constata distinsul parlamentar, formează ca şi valorile trecutului documente după care urmaşii vor caracteriza timpul nostru. Sforţările şi luptele aprige, precum şi tot zbuciumul vieţii actuale a societăţii, vor forma pentru viitorime numai o verigă din lanţul nesfârşit istoric". Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze puternice)