|
Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Revenire". "Revenirea României în Europa, o zi istorică" - sunt cuvintele prin care două personalităţi europene marcante, domnul Ollie Rehn, comisarul pentru extindere, şi domnul Jacques Santer, fostul preşedinte al Comisiei Europene, au salutat momentul semnării de către ţara noastră a Tratatului de aderare la U.E. Abaţia Neumünster, fondată în 1083, devine element de referinţă şi pentru istoria României prin faptul că a găzduit ceremonia semnării tratatului. Luxemburgul este şi depozitarul unei coincidenţe fericite pentru noi, aici născându-se Robert Schumann, unul din fondatorii Uniunii Europene, autor al declaraţiei difuzate la 9 mai 1950 prin care harta geopolitică a Europei a fost radical redesenată. România încheie astfel un proces complex de reinserţie în spaţiul valorilor europene, proces declanşat în urmă cu un deceniu. În iunie 1995, statul român depune cererea de aderare la Uniunea Europeană, iar în martie 1998 aceasta lansează, în mod oficial, procesul de extindere. La Helsinki, în decembrie 1999, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu şase ţări candidate, printre care, evident, şi România. Perioada 2001-2004 - perioada guvernării PSD - este cea mai fructuoasă, practic etapa decisivă din întregul demers al integrării. În noiembrie 2002, Parlamentul European acceptă ca dată ţintă pentru aderarea României şi Bulgariei - 1 ianuarie 2007. Pe 14 decembrie 2004, la Bruxelles, România încheie, prin confirmare, negocierile. În sfârşit, la 13 aprilie a.c. Parlamentul European, întrunit la Strasbourg, avizează , cu majoritate confortabilă, Tratatul de aderare a Tandemului balcanic la Uniunea Europeană, iar la 25 aprilie a.c. s-a semnat respectivul document istoric. După acordurile "Odei Bucuriei" - imnul european - au urmat discursurile preşedintelui Consiliului European, premierul luxemburghez domnul Jean-Claude Juncker, al preşedintelui Parlamentului European, domnul Josep Borell Fontelles şi al preşedintelui Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, precum şi al demnitarilor bulgar şi român. Numitorul comun al acestor intervenţii a fost sublinierea importanţei acestui moment pentru România, care devine astfel din ţară candidat, ţară în curs de aderare. Va urma o perioadă "de muncă susţinută, de eforturi mari", pentru a-l cita pe Ollie Rehn pentru ca România să devină o ţară cu adevărat europeană. Sunt eforturi pe care societatea românească este dispusă să şi le asume, pentru că, în ultimă instanţă, succesul parafat în micul stat al Marelui Ducat de Luxemburg este al întregului popor român. Vă mulţumesc.
|