Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Cine se teme de legea lustraţiei?"

România este una dintre puţinele ţări ale Europei de Est care nu au adoptat încă o lege a lustraţiei, iar acest lucru a avut consecinţe vizibile asupra etapelor de dezvoltare în perioada de tranziţie.

Adoptarea acestei legi de către Parlamentul României reprezintă un moment important în istoria României, este un semn al maturităţii clasei politice, un pas important în procesul desprinderii de trecut şi în acelaşi timp, un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa de-a lungul întregii perioade comuniste, inclusiv a celor ce au murit în revoluţia din 1989.

O astfel de lege este necesară pentru a clarifica o situaţie care nu poate fi amânată la nesfârşit. Tergiversările sunt apanajul celor care se simt ameninţaţi, a celor care ţin mai mult la funcţie decât la interesul naţional. Prin forma prezentată, se urmăreşte o sancţiune morală pentru cei care au beneficiat de privilegii şi au deţinut şi au pus în practică politica partidului comunist. Persoanele vizate de această lege trebuie să se retragă din funcţiile de decizie pe care le deţin, dând posibilitatea formării unei noi clase de politicieni care nu au fost influenţaţi în modul lor de a gândi de perioada comunismului.

O altă motivaţie a necesităţii aplicării acestei legi este aceea că persoanele care mai sunt încă ancorate în vechea mentalitate comunistă şi care deţin funcţii importante, fac tot posibilul ca ororile comuniste să nu fie cunoscute de noile generaţii. Exemplul cel mai concludent este dat de responsabilii din Ministerul Educaţiei şi Cercetării care răspund de conţinutul manualelor de istorie din clasele a opta şi douăsprezecea unde această perioadă neagră de aproximativ 50 de ani este tratată foarte pe scurt şi superficial, fără a face cunoscute ororile acestei perioade.

Dacă nici preşedintele ţării nu are cunoştinţă de ceea ce a reprezentat comunismul pentru România, nu ştie de suferinţele a mii de români, nu cunoaşte nimic despre vieţile pierdute la canal, Gherla şi Sighetul Marmaţiei şi are nevoie de o comisie de specialişti care să lămurească acest lucru, noi trebuie să avem curajul de a spune copiilor noştri întregul adevăr, iar şcoala trebuie să contribuie la acest proces de cunoaştere acum şi nu peste un număr de ani nedefinit, ţinând cont că deja au trecut 16 ani de la înlăturarea comunismului în România, nu numai a dictaturii familiei Ceauşescu.

Consider că forma proiectului de lege care a fost aprobat de Senat, poate fi îmbunătăţită prin amendamentele pe care le vor face membrii comisiilor de specialitate şi deputaţii sau cu propunerile venite din partea societăţii civile, în urma dezbaterilor publice ce vor avea loc în perioada următoare. Va trebui să regândim nivelul administrativ până la care va avea efect legea, deoarece în forma actuală se opreşte la nivelul municipiilor, va trebui să analizăm foarte bine vârsta la care unii tineri au fost cooptaţi în organele centrale ale U.T.C.-ului. Trebuie analizat şi decis momentul când legea va intra în vigoare.

Trebuie analizate cu multă atenţie aceste aspecte şi multe altele pentru a nu produce dificultăţi şi probleme în actul de guvernare şi în modul de administrare a ţării. Închei prin a afirma că această lege este necesară pentru a se înţelege că dreptatea şi adevărul, oricât de târziu, triumfă, iar cei vinovaţi trebuie să suporte consecinţele în faţa naţiunii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.