|
Domnul Dumitru Bentu: Nu e prima dată, şi încep să mă obişnuiesc. Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am denumit-o simplu: "Constatare". Domnul preşedinte Traian Băsescu a constatat surprins, amărât şi mai ales nedumerit, că românii nu mai sărbătoresc 1 Decembrie cu intensitate. Mândria naţională a fost diluată, în opinia domniei sale, de mai mulţi factori, enumeraţi fiind: incapacitatea oamenilor politici - vechea sa marotă - propriile complexe - probabil ale domniei sale - minimalizarea simbolurilor naţionale. Nici o cât de mică aluzie despre contribuţia sa decisivă la procesul de minimalizare. Să ne explicăm selectiv: a minimalizat Constituţia pe care mizase atât de mult în 2004, a minimalizat până la anulare rolul de mediator pe care aceeaşi lege fundamentală i-l conferă în calitate de preşedinte al statului român, rămânând în continuare şef de partid. A minimalizat până la dispreţ rolul cetăţenilor în referendumul de 20 de milioane de euro, pe care l-a ratat, apreciind doar partea activă a poporului şi neînţelegând faptul că partea inactivă i-a invalidat ipocrizia şi propaganda partizană. A minimalizat, de data aceasta din nepricepere, atribuţiile în domeniul politicii externe, aducând împreună cu titularul ministerului de nespecialitate grave prejudicii de imagine naţiunii române. A minimalizat, alături de guvernanţii pe care i-a adus la putere sfidând amintita Constituţie, stabilirea unei direcţii strategice clare pentru evoluţia societăţii româneşti, intrând cu brio în categoria liderilor politici care nu sunt preocupaţi de astfel de subiecte. A minimalizat demnitatea funcţiei supreme pe care o deţine cvasifraudulos, stabilindu-i ca plafon de performanţă podeaua unităţilor de alimentaţie publică, şi se mai miră că românilor le lipsesc entuziasmul, mândria naţională, patriotismul, uitând că toate acestea se bazează pe dezvoltare economică şi, implicit, bunăstare şi nu înţelege că o inteligenţă mai mult mimată este dirijată spre orizonturi iluzorii şi perspective incerte şi nu reuşeşte să confere României decât o aură balcanică, şi nu una europeană, deşi de aproape un an suntem membri ai Uniunii Europene. Mulţi au văzut în Traian Băsescu omul providenţial, cu viziune şi altruism, capabil să se ridice peste condiţia umană modestă pe care îşi construise personalitatea. Constatarea preşedintelui faţă de modul în care românii percep ziua lor naţională îşi are sorgintea şi în modul în care domnia sa ne conduce. Spre ce oare? P.S. Simpla constatare nu ţine loc de competenţă. Vă mulţumesc.
|