Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice, astăzi, 26 februarie 2008 şi vom începe prin a da cuvântul astăzi unui reprezentant al puterii, şi-l invit pe domnul deputat Emilian Frâncu să poftească la microfon şi să se pregătească domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule Frâncu, microfonul vă aparţine trei minute.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Ce NU înseamnă interesul naţional în problema Kosovo"

Din ce în ce mai multe voci care se aud pe scena politică evocă posibilitatea ca România să-şi schimbe poziţia în raport cu independenţa Kosovo.

Nu ar fi o noutate pentru România. Schimbări de poziţie oficială s-au mai petrecut atât în istoria relativ recentă, cât şi pe la jumătatea secolului trecut. Asemenea schimbări sunt ceva firesc în lume, pentru orice ţară, iar ele se produc din două motive.

În primul rând, pentru că lumea însăşi evoluează, se schimbă mai încet sau mai repede, sub presiunea evenimentelor, într-un raport de cauzalitate subsecventă, înlănţuită deseori într-o manieră imprevizibilă.

În al doilea rând, pentru că într-o lume aflată în astfel de schimbare, încremenirea în idei, la fel ca şi încremenirea în proiect, condamnă la izolare şi devine în sine însăşi ceva condamnabil. Cu alte cuvinte, zicala conform căreia "Numai proştii sunt consecvenţi" este perfect valabilă în această privinţă.

Întrebarea de ce acum România nu recunoaşte independenţa Kosovo şi de ce, la un moment dat, s-ar putea să o recunoască şi-a primit răspunsul prin prisma interesului naţional. Definirea acestui interes pentru uz general nu trebuie, însă, în mod obligatoriu efectuată acum, deoarece un asemenea exerciţiu de imaginaţie este capabil să producă (şi a produs deja!) anumite explicaţii confuze.

Un lucru cert este că interesul naţional al României nu înseamnă în niciun caz că ţara noastră ar avea probleme similare cu cele ale Serbiei. Harghita şi Covasna nu sunt şi nu au cum să devină vreodată un fel de Kosovo, oricât s-ar strădui unii şi alţii să ne convingă de valabilitatea contrariului.