Dumitru Bentu
Dumitru Bentu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.40/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată "Armata";

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor,

Au trecut deja cinci minute şi jumătate peste ora obişnuită de începere a declaraţiilor politice.

Îngăduiţi-mi să deschid şedinţa de declaraţii politice de astăzi, 15 aprilie 2008.

Şi fiindcă e ziua Puterii, dar Puterea lipseşte astăzi la începutul şedinţei, daţi-mi voie să dau cuvântul unui reprezentant al Opoziţiei, domnului deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi-l rog pe domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, să se pregătească.

Domnule deputat Bentu, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Armata".

Nici nu s-au stins bine ecourile summit-ului NATO şi preşedintele a revenit la stilul său conflictual, reluându-şi cu noi argumente tactice atacul asupra "prietenilor săi - liberalii".

Şi-a dat seama că Marea Neagră a fost pentru câteva zile "Lacul lebedelor" atât pentru Bush, cât şi pentru Putin, astfel încât perspectiva de a fi un preşedinte jucător pentru încă un mandat l-a mobilizat ca pe un recrut scăpat cu bine de prima inspecţie de front. După ce a precizat că este comandantul suprem al armatei, preşedintele s-a dezlănţuit atât la adresa conducerii ministerului, cât şi a premierului. A criticat "cu zâmbetul pe buze" întârzierile în sistemul de achiziţii pentru armată, deşi aflase că în 2007 cota procentuală a acestora depăşise 97%. A considerat ca fiind "intolerabil" refuzul ministrului de resort de a aplica o hotărâre a CSAT care limita avansările în grad. A ironizat guvernul în legătură cu noile locuinţe de serviciu din jurul Capitalei.

Nu a scăpat nici premierul Călin Popescu-Tăriceanu, dar acesta a preferat să tacă, rămânând deci filosof. Elegant, dar timid, ministrul Meleşcanu l-a acuzat într-un fel pe preşedinte care ar fi vorbit "în afara discursului scris şi de aceea au fost şi scăpări".

Scăpările prezidenţiale au fost din păcate adevărate dezinformări, demonstrând încă o dată că în foarte multe domenii "preşedintele-jucător" este de fapt "preşedintele - necunoscător".

Despre misiunea militară din Irak a spus că este una a NATO, deşi trupele româneşti din această ţară se află sub coordonarea Coaliţiei Internaţionale.

Cât priveşte scutul antirachetă care ar urma să asigure protecţie şi României, acesta ar putea deveni operaţional abia peste două decenii, iar implicarea financiară a celor 26 de state membre este strict ipotetică.

Singurul consens degajat în urma summit-ului de la Bucureşti se referă la "existenţa ameninţării", primul raport care să includă opţiunile posibile urmând să fie prezentat în 2009.

Iată cum, în panoplia instituţiilor statului atacate de neostoitul nostru preşedinte a fost agăţat încă un "trofeu" - armata. L-o fi deranjat, probabil, poziţia a doua ocupată de aceasta în topul încrederii cetăţenilor, după Biserică.

Stimaţi colegi,

Într-unul din jocurile copilăriei noastre repetam cu mândrie subliminală - "ţară, ţară, vrem ostaşi!". Acum putem relua refrenul - "Ţară, ţară, nu mai vrem un asemenea comandant suprem".

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc mult, domnule deputat.