Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.77/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
| 1.1 | Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată "Semnal de atenţie pentru diplomaţia noastră în cazul Caucazului"; | ![]() |
|||
|
|
Declar şedinţa deschisă. Poftiţi, domnule deputat. |
|
|
Domnul Emilian Valentin Frâncu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţie politică: "Semnal de atenţie pentru diplomaţia noastră în zona Caucazului". Recenta evoluţie a situaţiei din Georgia trebuie să dea serios de gândit diplomaţiei româneşti sub două aspecte: pe de o parte, trebuie trase concluzii clare în privinţa capacităţii şi posibilităţilor concrete de reacţie ale Uniunii Europene, ca şi ale aliaţilor N.A.T.O., faţă de felul cum înţelege Rusia să-şi planifice şi să abordeze tema fostelor republici sovietice, în prezent state independente care doresc chiar cu o anume insistenţă să adere la valorile politice, economice şi militare ale Occidentului. Pe de altă parte, trebuie atent cântărite posibilităţile României de a-şi urmări propriile interese economico-politice în zona Caucazului, iar acestor posibilităţi trebuie să li se acorde principala atenţie în jocul relaţiilor cu toate părţile implicate: aliaţii noştri europeni şi americani, ţările ex-sovietice din zona central-asiatică şi, fireşte, nu în ultimul rând, Rusia. Este necesară mai multă atenţie şi multă fineţe, atât la nivelul diplomaţiei civile, Ministerul Afacerilor Externe şi Preşedinţia României, cât şi în sfera diplomaţiei militare. |


