Ioan Ghişe
Ioan Ghişe

Sittings of the Chamber of Deputies of October 7, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.94/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 7, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Ioan Ghişe - declaraţie politică intitulată "Promovarea unei grile de salarizare în sectorul public este o soluţie importantă pentru recentele şi numeroasele revendicări sociale";

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamnelor şi domnilor,

Declar deschisă şedinţa consacrată prezentării declaraţiilor politice.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul Ioan Ghişe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ghişe:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Promovarea unei grile de salarizare în sectorul public este o soluţie importantă pentru recentele şi numeroasele revendicări sociale".

Când spun sectorul public, avem în vedere mai mult decât sectorul bugetar, anume inclusiv operatorii comerciali cu capital majoritar de stat, regii şi societăţi comerciale, aflate sub autoritate publică naţională, judeţeană sau locală.

De la acest microfon, în acest mandat am avut următoarele intervenţii pe acest subiect:

  • în 19 aprilie 2005, atrăgeam atenţia asupra necesităţii de a fundamenta, bazat pe principii, în mod echitabil, salarizarea în sectorul public;
  • în 8 noiembrie 2005, atrăgeam atenţia asupra modului defectuos în care se face salarizarea în sectorul bugetar;
  • în 28 februarie 2006, anunţam că este urgentă şi necesară o politică de salarizare corectă în România în sectorul bugetar;
  • în 2 mai 2006, vorbeam despre necesitatea şi urgenţa echilibrării sistemului de salarizare în sectorul public;
  • şi, în fine, în 30 mai 2006, atrăgeam atenţia asupra faptului că grila de salarizare în sectorul public este o urgenţă şi necesitate pentru România; "Adevăr şi nedreptate, realitate cinică".

Aceste declaraţii politice le-am făcut la vremea aceea în timp ce ministru la muncă şi protecţie socială era fostul reprezentant al Partidului Democrat.

Când colegul nostru, senatorul Paul Păcuraru, a ajuns ministru, m-am dus la dânsul şi, în mod amical, l-am întrebat de ce nu se promovează de către Guvern o astfel de grilă de salarizare în sectorul public. Domnia sa mi-a explicat că liderii principalelor confederaţii sindicale nu doresc o astfel de grilă pentru întreg sectorul bugetar, cu atât mai puţin pentru sectorul public.

Acum, în urma aprobării legii privind mărirea salariilor cadrelor didactice cu 50%, s-a creat această situaţie de frământări sociale şi revendicări, multe dintre ele cât se poate de îndreptăţite, revendicări de o amploare fără precedent în perioada ultimilor ani.

Şi, atunci, vin în faţa dumneavoastră ca să reiterez propuneri pe care le-am mai formulat şi care cred că pot constitui o soluţie pentru situaţia actuală.

Propunem următoarele:

  • prin medierea preşedintelui ţării, să se desfăşoare o dezbatere naţională pentru definirea valorilor societăţii româneşti, care trebuie promovate prin sistemul public de muncă şi protecţie socială;
  • adoptarea unei strategii naţionale pentru promovarea muncii şi susţinerea protecţiei sociale;
  • realizarea unui acord politic al principalelor partide parlamentare pentru susţinerea strategiei naţionale, pentru promovarea creativităţii, a inteligenţei şi valorii;
  • realizarea unui acord social între Guvern, sindicate şi patronate în privinţa creşterilor de salarii, în limitele creşterii productivităţii muncii;
  • revitalizarea activităţii Consiliului Economic şi Social şi implicarea sa în dialogul politic pe temele salarizării şi protecţiei sociale;
  • şi, nu în ultimul rând, publicarea tuturor salariilor din sectorul public pe paginile de internet ale instituţiilor şi operatorilor comerciali cu capital majoritar de stat - regii şi societăţi autonome.

Apreciez că aceste tipuri de propuneri pot constitui o soluţie pentru revendicările sociale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.