Cristian-Ion Burlacu
Cristian-Ion Burlacu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Cristian Ion Burlacu - declaraţie politică: "Autostrăzile nu sunt o prioritate pentru Guvernul Boc";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Începem cu Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Cristian Burlacu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Ion Burlacu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bună dimineaţa!

Declaraţie politică: "Autostrăzile nu sunt o prioritate pentru Guvernul Boc".

"Poliţia rutieră informează că la această oră circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate - bară la bară, coloana de autovehicule măsurând aproximativ 7 kilometri în judeţul Prahova, pe DN1, în zona Comarnic" - este o ştire obişnuită preluată de către mass-media din comunicările Poliţiei Rutiere. Deja, o astfel de situaţie nu mai reprezintă o excepţie, ci o regulă atât pentru locuitorii din zona Comarnic-Sinaia, cât şi pentru turişti.

Din fericire, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă din data de 23 februarie a.c., deschiderea ofertelor finale pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice şi servicii pentru construirea şi întreţinerea autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov. La prima vedere am fi putut trage speranţa că, în sfârşit, vom avea o autostradă în zona poate cea mai aglomerată şi cu cel mai mare potenţial turistic din centrul şi sudul României.

Din nefericire, însă, opinia publică a luat act de declaraţia tranşantă a ministrului Berceanu, din ziua imediat următoare, care afirmă fără echivoc: "Autostrăzile nu au fost niciodată o prioritate a Guvernului Boc." Berceanu argumentează că în acest an Guvernul nu are bani pentru proiecte de infrastructură.

În condiţiile în care termenele de realizare a investiţiei, aşa cum au fost ele prezentate în comunicarea oficială a ministerului, prevăd perioade de 48 şi 60 de luni, ne întrebăm care va fi politica de susţinere a ministerului pentru finalizarea la termen a unuia dintre cele mai importante proiecte ale României.

Mai mult, mă întreb unde este adevărul: în declaraţia recentă a domnului Berceanu sau în promisiunile electorale pe care le promova, susţinând că guvernul din care va face parte, va construi 1000 de kilometri de autostradă? Iar dacă "niciodată" autostrăzile nu au fost o prioritate pentru actualii guvernanţi, vă propun să ne reamintim o declaraţie făcută în ultima zi de campanie electorală: "Numai Programul Naţional Autostrăzile României este un program de 18,6 miliarde de euro în perioada 2009-2012 şi aceşti 836 de kilometri de autostradă vor fi făcuţi.

De asemenea, avem prevederi pentru drumuri judeţene, la 10.000 de kilometri în perioada celor patru ani şi, desigur, investiţii în ceea ce înseamnă căile ferate, astfel încât viteza de circulaţie să crească cu 50% prin modernizare, precum şi infrastructura în transporturile maritime, porturi şi navale." Sursa: Theodor Stolojan, 28 noiembrie 2008, !Alege Parlamentul tău!", TVR 1.

Dar, probabil, aşa cum ne-au obişnuit deja, reprezentanţii PD-L s-au răzgândit între timp.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.