Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa noastră consacrată declaraţiilor politice.

Începem cu Grupul parlamentar al PD-L.

Aveţi declaraţie, da? Vă rog, domnule deputat.

Domnul deputat Octavian Bot. Aveţi cuvântul.

Domnul Octavian Bot:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Klaus (trofobia) Iohannis nu deschide România".

Prin grija PSD, PNL şi a UDMR, românii au aflat că salvatorul naţiunii este primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

De câteva zile, urmărim un film de o regie îndoielnică, cu Klaus Iohannis plimbat ca sfintele moaşte prin Bucureşti. Nu aş putea spune un film cu proşti, dar cu siguranţă un film pentru proşti, în care îl vedem pe primar cu privirea rătăcită, speriat probabil de importanţa care i se dă. Este inutil să amintesc că între ceea ce face un primar şi ceea ce trebuie să facă un prim-ministru este o mare diferenţă. Una e una, alta e alta!

Recurgerea la soluţia Iohannis este o dovadă a incapacităţii clasei politice. Ne-am fi aşteptat ca după 20 de ani de pluralism politic, partidele politice să fie structurate pe criterii ideologice şi doctrinare, şi în această ordine de idei, tot ceea ce întreprind să poarte această amprentă. Ce vedem însă în aceste momente? Două partide, PSD şi PNL, acompaniate de UDMR, aliate de conjunctură împotriva preşedintelui Traian Băsescu, încercând să-şi ascundă această intenţie prin invocarea interesului naţional. Interes naţional, prea adesea şi cu prea multă uşurinţă invocat.

Urmărind, nu interesul naţional, ci interesele electorale ale preşedinţilor lor, PSD şi PNL au făcut din Klaus Iohannis o mare vedetă, căruia i se vinde practic blana ursului din pădure.

Un lucru este cert. Klaus Iohannis nu este nici un mare om politic, nici un tehnocrat recunoscut. Admit că este un foarte bun primar, şi, în mod sigur, este neamţ. În rest, totul mi se pare a fi o comedie de prost gust ce tu duce cu gândul la zicala cu "viţelul la poarta nouă".

Sper să văd într-o zi un film adevărat cu acest subiect, realizat de un regizor adevărat şi nu de pseudoregizori politici.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.