|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "Şapte dintr-o lovitură" La fel ca în povestea "Croitoraşul cel viteaz", domnul Croitoru a reuşit să aplice o lovitură fatală ideii guvernului de tehnocraţi. Nu mai puţin de şapte miniştri model Boc II au rămas şi în noua formulă, lipiţi ca muştele atrase de magiun din basmul fraţilor Grimm. Anterior prezentării actualei formule guvernamentale, premierul desemnat a făcut frumoase declaraţii, despre discuţiile avute cu câteva personalităţi de marcă din domeniul economico-financiar. Totuşi, a optat pentru menţinerea echipei Videanu-Pogea, a cărei eficienţă este demonstrată de situaţia înfloritoare din România. Mi se pare regretabil faptul că domnul Croitoru nu a dorit să ofere Ministerul Justiţiei unui alt tehnocrat şi jurist de marcă, Emil Boc, a cărui prezenţă în cadrul guvernului ar fi adus un aer de prospeţime şi ar fi garantat succesul în cadrul votului din parlament. Nu înţeleg prin ce mecanisme nişte personalităţi de talia domnului Bogdan Aurescu s-au lăsat convinse să plombeze rămăşiţele Guvernului Boc II. Sper ca următoarea desemnare a unui prim-ministru să ţină cont de opinia majorităţii parlamentare, pentru a nu fi nevoiţi să suportăm farsa Guvernului Boc IV. Vă mulţumesc.
|