Parliamentary debates

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi înainte de a da cuvântul celor înscrişi pentru declaraţii astăzi, să urăm tuturor copiilor din România tot ce este mai bun pentru ei, chiar dacă guvernanţii, în zilele astea, nu le oferă decât necazuri.

Din partea Grupului parlamentar al PDL are cuvântul domnul deputat Nicolae Bud.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Înainte de orice măsură".

Sfârşitul de săptămână oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea reîntâlnirii, în colegiile din care provenim, cu alegătorii ce ne-au votat şi cu familiile lor, cu alţi cetăţeni aflaţi prin opţiune electorală în zone limitrofe.

Vă mărturisesc, şi credeţi-mă că sunt sincer, starea cu totul specială în care mă găsesc aceste întâlniri de când am şansa de a-mi reprezenta în Parlament conjudeţenii, trăitori în sate şi oraşe de pe întinsul Maramureşului. Mă întorc la Bucureşti cu liste întregi şi, după caz, cu aprecieri şi propuneri, dar mai ales cu întrebări numeroase.

Am fost şi în sfârşitul de săptămâna trecută în colegiul meu, Codru Chioar. Nu trebuie să vă spun eu. Feţele oamenilor sunt stăpânite de apăsări şi îngrijorări. Trecem prin zile care alimentează nedumeriri, şi îndrăznesc să afirme - spaime legate de ziua de mâine. De aici provine şi apariţia în discuţii a vorbelor aspre la adresa clasei politice, dar nu numai. Nu spun asta cu pretenţia de a rosti adevăruri doar de mine ştiute. O fac cu sentimentul că, în astfel de vremuri, avem datoria fiecare în parte şi toţi la un loc să ne considerăm datori să reacţionăm cu întregul potenţial pe care-l reprezentăm în sincronie cu adevărata faţă a lucrurilor, identificând, pe cât posibil, întreg arsenalul de mijloace la îndemână pentru a susţine depăşirea plafonului critic de existenţa căruia suntem conştienţi.

Să nu considerăm că este doar de datoria unei părţi a sălii să lanseze proiecte salvatoare, datoria noastră, a celor din cealaltă parte a sălii rămânând doar aceea de a critica tot ce ne iese în drum. Aşa cum nu cred că este corect ca segmente ale societăţii să se considere exonerate de orice răspundere când este vorba de încadrarea în reguli.

Sunt tentat să cred că de aici s-a născut şi pornirea unui grup de oameni de afaceri, din Colegiul Codru Chioar, cu care m-am întâlnit acum două zile, care m-au abordat pieptiş. Ei m-au invitat să iau act şi să fac cunoscută poziţia lor în legătură ceea ce au numit la unison "ipocrizia liderilor de sindicat". Nu sunt parte într-o structură în care, având în faţă lideri de sindicat, să le vorbesc deschis despre părerea pe care o au despre ei aceşti oameni. Căutând să rămân într-un registru de exprimare potrivit pentru ieşirile în public, voi încerca să explic opiniile spuse de nişte alegători deputatului lor. Există, în percepţia lor, o mare discrepanţă între menirea unui lider de sindicat - se refereau, vreau să spun, la conducătorii de nivel naţional - şi comportamentul său de toată ziua. Nu mă las antrenat de tentaţia vizibilă la unii din interlocutorii mei de săptămâna trecută de a privi simplificator şi grăbit activitatea sindicatelor în toată această perioadă şi nici de a pune semnul egalităţii, identităţii chiar, între liderii diferitelor uniunii sau federaţii sindicale. Mă mulţumesc a repeta cuvintele lor aspre şi insistent repetate unor lideri de azi, pe care-i consider în dezacord cu ceea ce ar trebui să fie.

Este, în primul rând, vorba de apariţia în public cu mândrie a celor pentru care nu există limită de niciun fel. Ei pot spune orice le trece prin cap şi cu vorbele care le vin în gură, cu scopul evident de a face impresie în rândul celor pe care-i reprezintă, fără a le păsa dacă au sau nu dreptate, dacă spusele lor ţintesc rezolvări cât de cât fezabile, dacă au soluţii alternative la măsurile avansate de structurile aflate la putere.

Nu li se reproşează câtuşi de puţin prezenţa lor la tribună. Li se impută aroganţa discursului, tonul gongoric fără acoperire, impresia pe care o lasă: că nu au de dat socoteală nici pentru cât cer, ce cer şi cui cer.

Am ascultat cuvinte apăsate la adresa imaginii publice a liderilor sindicali suspectaţi de un statut social şi personal netransparent, învăluind în secret agoniseli mai greu de motivat în absenţa unui sistem normal şi oficial de cunoaştere a averilor adunate.

Am reţinut şi reproşul adresat liderilor de sindicat care consideră corupţia un fruct otrăvit, crescut doar în grădina altora, şi nu în propria grădină, câtă vreme persoane aduse în faţa justiţiei sunt teoretic cel puţin în egală măsură şi membri de sindicat.

Societatea românească are nevoie de sindicate puternice şi de lideri de sindicat pe măsură.

În vremuri critice, criza prin care trecem reprezintă o astfel de situaţie. Ceva nu trebuie să ne lipsească niciunuia din noi; este vorba de măsură în toate. Dacă una zicem şi alta fumăm, cum sună dojenitor vorba românului, nu vom câştiga nimic. Vom amâna doar un timp pe care nici măcar nu-l putem măsura, ora găsirii soluţiilor de care avem nevoie în ecuaţii de maximă greutate, care ne privesc pe toţi. Exagerările de orice fel au mereu acelaşi rezultat, negativ.

Un plus de maturitate, de elaborare bine strunită şi de solidaritate corect înţeleasă ne aduc mai multă încredere în noi înşine şi, odată cu aceasta, speranţa într-un mâine mai bun şi apropiat.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim şi noi.