Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, 3 minute.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi mă onoraţi că m-aţi făcut întâiul vorbitor al zilei de astăzi. Îi cer iertare colegului meu.

Stimaţi colegi parlamentari,

Declaraţia mea politică astăzi face trimitere la faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, la Sălsig, în Maramureş, s-au sărbătorit 100 de ani de şcoală românească.

S-a încheiat anul şcolar şi, conform ritualului cunoscut, au avut loc serbările de sfârşit de clasă, copiii bucurându-se de acum de atracţiile vacanţei.

La sfârşitul săptămânii trecute, mi-a fost dat să particip la aceste bucurii generate de trecerea clasei, cum numeam noi evenimentul programat, cândva, în chiar ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, într-un sat maramureşean. Nu a fost însă vorba doar de coborârea cortinei peste finalul încă unui an de şcoală.

La Sălsig, aşezare maramureşeană, înstăpânită, ştie toată lumea, de cetăţeni buni la suflet şi verificaţi gospodari, s-a desfăşurat un eveniment remarcabil prin semnificaţie şi revărsări emoţionale, intitulat de organizatori: "Zilele şcolii".

Salut cu toată dragostea această adunare de forţe menite să-i cheme pe locuitorii mari ori mici ai comunei în curtea şcolii, pentru a sărbători o foarte frumoasă şi plină de semnificaţii dată de calendar: un secol de atestare documentară a lăcaşului chemat să înveţe carte pe cei din vatra satului.

Mărturisesc, mi se aprinde sufletul când încerc să cuprind cu gândul, fugind înapoi pe axa timpului, dimensiunea faptelor consumate la Sălsig, la Sălsigul începutului de veac XX, tumultuosul şi imprevizibilul veac XX - cel mai scurt secol din istorie, cum spun politologii, - luând în considerare evenimentele de anvergură care i-au însemnat existenţa: două războaie mondiale cu toate urgiile provocate - ţinea să consemneze şi aici, în nordul ţării, trăiri de neuitat. Copiii, ajunşi la vârsta descifrării abecedarului şi a logicii cifrelor, aveau deschisă poteca spre un loc al lor. Oameni de toată isprava îi aşteptau în incinta pregătită, acei dascăli minunaţi ai începutului, cu priceperea lor în a preda scrisul, cititul si socotitul.

Documentele vremii au reţinut, cu evlavie si respect, numele învăţătorului Vîrtoc, din Mireşu Mare, ca şi al preotului Gheorghe Popa. Când dascălul Vîrtoc şi-a încheiat anii de trudă, s-a aşezat pe locul vacant nimeni altul decât fiul său, care era şi cantor. Graţie gândului şi strădaniilor învăţătorului-cantor, a apărut la Sălsig cea dintâi şcoală cu bănci, care, ne spun documentele, s-a ţinut în viaţă până în anul 1911.

Cele doua vetre stimulatoare de credinţă, cunoaştere şi iubire - biserica şi şcoala - îşi dădeau mâna pentru a lumina pe săteni, întru binele lor viitor.

Este anul şi evenimentul care ne-au adunat laolaltă pentru a ni-l aminti şi pentru a-l sărbători. În 1911 era înălţată şcoala cea nouă - îmbietoare vatră de învăţătură şi altar incontestabil al dragostei de carte. Între pereţii demni de admiraţie şi respect ai şcolii noi, pregătită să înfrunte evenimentele şi timpul, s-au aflat la catedră persoane demne de toată lauda, ale căror nume le cunoaştem.

A predat carte copiilor din Sălsig, mai întâi dascălul Vasile Ilieş, după care de rosturile şcolii s-a ocupat Ioan Dulfu, ştiut a fi primul învăţător calificat, adică cu certificat la mână pentru fascinanta îndeletnicire de om de catedră. Veţi observa că, pronunţându-i numele, întru tot respectul ce i-l datorăm, suntem obligaţi să recunoaştem, în acest slujbaş al şcolii, unul din purtătorii de nume proprii cuprinse în rama de onoare a Maramureşului - de ieri şi de astăzi şi din totdeauna. Mă gândesc, desigur, la vestitul pentru noi şi pentru România, Petre Dulfu.

Au fost pronunţate, cu voce tremurândă, nume de dascăli ce s-au succedat în rostul Şcolii din Sălsig, înaripaţi de dorinţa de a sădi în mintea copiilor şi în inima lor simţul valorilor autentice şi dragostea de glie. În urma perioadei păstorite de Ioan Dulfu, şcolit la Preparandia Horgovan din Năsăud, cancelaria şcolii consemna pe Ion Gordan, Costan Hurduc din Şoncuta, Ioan Carcău din Mireş, Ion Bărnuţiu, Ioan Sabău din Ariniş, Ilie Buda din Ungureni, Vasile Ilieş, Ilie Teodor, Nicolae Someşan din Ţicău. Lor li se adaugă, în prelungirea timpului, zecile de învăţători şi profesori care, urmându-le strădaniile şi abnegaţia, au servit, admirabil, nevoia de carte printre localnici.

Mă înclin, prin urmare, cu respect în faţa memoriei celor ce nu mai sunt, şi le datorez întregul meu respect celor care, de faţă sau nu, la aceste zile de tresărire sentimentală şi-au înscris efortul, priceperea şi patriotismul în formarea şi pregătirea pentru viitor a şcolarilor satului Sălsig.

Doresc din adâncul inimii izbândă deplină celor ce compun astăzi grupa de elită a Cancelariei din Sălsig, aşteptând ca truda şi ştiinţa lor de carte să se transfere plenar şi benefic asupra copiilor de astăzi - adolescenţii şi adulţii de mâine. M-am simţit dator să adresez urări de sănătate tuturor - dascăli şi elevi - cuprinşi de emoţia sărbătorii din aceste zile, născută din marele şi inconfundabilul respect ce ni-l provoacă evenimentul: 100 de ani de şcoală românească la Sălsig.

Ţin să vă împărtăşesc, stimaţi colegi, această trăire sentimentală generată de săptămâna consacrată la Sălsig, în întregul ei - şcolii şi învăţătorilor satului, entuziasmat să descopăr oameni pasionaţi de istoria locurilor unde s-au născut, dispuşi să dezvolte la cei tineri dragostea pentru şcoala lor, pentru vatra părintească, pentru minunaţii lor dascăli.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat si eu va multumesc.