|
Doamna Simona Bucura-Oprescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Onorantă asistenţă, Declaraţia mea politică se numeşte: "Hoţul strigă hoţul în cazul Oltchim." Asistăm de mai bine de câteva luni la un demers populist al PDL, partid care vreme de mai bine de 8 ani a făcut tot ce a fost posibil pentru ca Oltchim să ajungă în situaţia critică actuală. De altfel, PDL a procedat la fel cu întreaga ţară. A tăiat pensii, a redus salarii, a introdus taxe care au nimicit zeci de mii de agenţi economici. A denigrat România în afara graniţelor ei şi a adâncit astfel decalajul şi aşa mare în raport cu ţările Uniunii Europene. În cazul Oltchim, PDL se comportă exact ca în zicala "hoţul strigă hoţii". Oare nu oameni ai PDL au căpuşat Combinatul Oltchim ani la rând, aşa cum este cazul fostului deputat de Argeş Cristian Boureanu? Oare nu PDL a susţinut un management dezastruos provocat de Constantin Roibu? Oare nu PDL a avut în mână, cât a fost la guvernare, soarta miilor de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de pe Platforma Petrochimică Piteşti? Dar a preferat să nu ajute cu nimic pentru a răspunde astfel intereselor unor oameni, ale unor grupuri de interese şi ale partidului. La momentul în care a preluat guvernarea, USL a constatat că Oltchim avea o datorie de peste 700 de milioane de euro, iar oamenii nu-şi mai primiseră salariile de 3 luni. Mai mult, s-a implicat pentru a elimina căpuşele din jurul complexului industrial vâlcean. Aşa cum sublinia recent şi ministrul finanţelor, jaful de la combinat se înscrie în modul în care PDL a patronat contracte oneroase, contractele oneroase ale băieţilor deştepţi. PDL a pus pe butuci economia şi implicit Oltchim, iar acum face pe lupul moralist când, de fapt, mulţi dintre membrii săi ar trebui să răspundă penal pentru dezastrul provocat la Vâlcea, la Piteşti şi în toată ţara. Vă mulţumesc. Simona Bucura-Oprescu, deputat - Colegiul nr. 3 Mioveni, Argeş.
|