|
Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Prizonieri ai problemelor zilnice care ne asaltează din toate părţile, uităm adesea, ca părinţi sau ca oameni politici, de responsabilităţile noastre faţă de viitorul neamului românesc. În general căutăm să rezolvăm situaţiile care se ivesc la fiecare pas şi neglijăm elaborarea unor strategii pe termen mediu şi lung. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre responsabilitatea noastră de a construi proiecte pe perioade mai mari de timp, mai ales în ceea ce priveşte o problemă sensibilă, precum scăderea alarmantă a natalităţii din România. Stimate colege, Stimaţi colegi, România se confruntă cu o problemă tot mai vizibilă şi mai stringentă, cu repercusiuni asupra vieţii economice, sociale şi politice, şi anume scăderea continuă şi constantă a populaţiei României. Pentru al doilea an consecutiv, în România numărul bătrânilor îl depăşeşte pe cel al tinerilor. Conform statisticilor recente, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 de ani şi peste 65 de ani depăşind populaţia tânără cu vârste până în 14 ani. Procesul de îmbătrânire demografică s-a aprofundat, comparativ cu 1 ianuarie 2015, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere, între 0 şi 14 ani şi o creştere de 0,4 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice de 65 de ani şi peste 65 de ani. Toate aceste cifre ne pun în faţă o realitate sumbră, căreia suntem chemaţi să îi găsim răspunsuri cât mai rapid. Cu fiecare an care trece suntem tot mai puţini şi mai bătrâni, iar această realitate ne afectează viitorul nostru ca neam. Nu putem vorbi despre dezvoltarea economică, creşterea calităţii vieţii sau strategii de dezvoltare, dacă nu investim în forţa umană, în generaţiile care vin. Întotdeauna am considerat că statul român trebuie să promoveze politici publice ţintite pentru a ajuta tinerii, pentru a sprijini familia tânără la început de drum. O familie nou formată are nevoie de ajutor la început de drum pentru a sparge cercul vicios în care este prins un tânăr, în care este prinsă o familie tânără: primul loc de muncă, prima casă, primul copil. Pe lângă politicile menite să îi facă pe românii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă, tinerii noştri trebuie să fie încurajaţi să îşi întemeieze familii şi să aducă pe lume copii. Este nevoie ca mamele din România să fie susţinute, sprijinite şi încurajate, fără teama că şi-ar putea pierde locul de muncă sau că nu vor mai avea resursele necesare pentru a asigura chiar din primii ani un trai decent copiilor lor. În acest sens, sunt o susţinătoare a proiectului legislativ aflat acum în dezbatere, care propune eliminarea pragurilor limitative ale indemnizaţiilor pentru mamele aflate în concediul pentru creşterea copilului, precum şi eliminarea opţiunii pentru perioada în care mama stă alături de puiuţul său. Mamele trebuie să beneficieze de posibilitatea de a sta alături de copiii lor până la vârsta de doi ani şi trebuie să se bucure de o indemnizaţie cât mai mare pentru a avea liniştea şi confortul de care este nevoie pentru a se dedica educaţiei viitorilor adulţi de care depinde destinul nostru, ca naţiune. Investiţia în astfel de măsuri este o investiţie în prezent, dar mai ales este o investiţie în viitor, pentru că numai promovând politici de susţinere a familiei şi creând condiţii pentru ca tinerii să se dezvolte la noi acasă vom avea o şansă, ca naţiune. Stimate colege, Stimaţi colegi, Eu reprezint în Parlamentul României un colegiu din judeţul Vaslui, înzestrat cu o frumuseţe aparte, cu oameni minunaţi, care din păcate se confruntă şi cu foarte multe probleme. Mulţi tineri din aceste zone au ales să plece la muncă în străinătate, lăsându-şi familiile acasă, pe frumoasa Vale a Tutovei, în grija rudelor sau chiar emigrând definitiv în ţările în care muncesc. În această situaţie, judeţul Vaslui, mai ales în zona sa rurală, are o populaţie îmbătrânită, iar din cauza lipsei forţei de muncă tinere, care să lucreze de exemplu pământul, poate fi o zonă care pe viitor să fie, în continuare, condamnată la sărăcie, să fie o zonă care să aibă în continuare mari probleme. Tocmai de aceea este nevoie de politici care să sprijine familiile, să ajute tinerii să se întoarcă acasă sau să rămână aici şi să îşi întemeieze familii în România. Fără politici de repatriere a tinerilor sau de încurajare în planning-ul familial, riscăm ca anumite zone din România să fie masiv depopulate. Copiii reprezintă viitorul nostru. Avem nevoie de politici care să susţină o creştere a natalităţii în România, tocmai pentru ca resursele umane inepuizabile ale neamului românesc să continue să fie puse în valoare. Este datoria noastră să permitem ca visurile tinerilor şi încrederea într-un viitor mai bun să fie posibile la noi acasă. Acestea sunt cu putinţă doar dacă asigurăm României o generaţie de mâine care să se bucure de condiţii de viaţă decente aici, în România. Stă în puterea noastră să construim acest "mâine" mai bun, începând cu politici pe termen mediu şi lung de creştere, susţinere şi încurajare a familiei, de asigurare a unui loc de muncă şi a unui nivel de trai decent aici, în România. Investiţia în copii şi în tineri reprezintă un cec în alb pentru a oferi o şansă în plus României şi românilor şi vă rog şi pe dumneavoastră să vă alăturaţi demersului nostru şi să susţineţi această lege când va veni la votul plenului Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. Deputat Ana Birchall, Colegiul nr. 5, Vaslui.
|