Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.13/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.10 | Daniel Olteanu - declaraţie politică cu titlul "Toleranţă zero pentru implementarea defectuoasă a proiectelor de infrastructură din buget"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul Daniel Olteanu? |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Salut, în primul rând, Proiectul de buget pe anul 2019, un proiect în care, pentru prima dată, încep să existe şi Moldova, şi Vasluiul, la nivelul marii infrastructuri. Chiar dacă e vorba de fonduri alocate pentru documentaţii, este un semnal clar că începem să înţelegem că marea infrastructură nu trebuie să se oprească doar în Bucureşti sau doar în Transilvania. Am fost marcat de două situaţii în ultima săptămână. Prima, un material realizat de ProiectMoldova.ro, care surprinde o realitate incredibilă - peste 37 de miliarde de lei este valoarea proiectelor majore de infrastructură transmise la Comisia Europeană pentru a fi finanţate cu fonduri europene, iar din această sumă Moldova primeşte zero. Cât primesc Transilvania şi regiunea Bucureşti? Peste 97%. A doua, informaţia pe care am transmis-o în judeţul Vaslui, conform căreia Proiectul de Buget include fondurile necesare studiului de prefezabilitate pentru tronsonul de autostradă Tişiţa - Albiţa, a ajuns la peste 100.000 de oameni şi a strâns peste 1.000 de reacţii de la cetăţeni, zeci de reacţii de la primari şi alte persoane cu funcţii de răspundere în teritoriu. Pe lângă majoritatea covârşitoare a celor care se bucură sincer de această veste, există o doză importantă de neîncredere, care vine din foarte multe şi apăsate dezamăgiri, de-a lungul timpului. Şi îmi dau seama, încă o dată, că e foarte greu să-i convingem pe oamenii din aceste zone uitate, în ceea ce priveşte investiţiile, că acum contează şi ei, că statul şi-a amintit că aceşti oameni au aceleaşi drepturi ca şi bucureştenii şi transilvănenii, nu doar obligaţii. Am un mesaj foarte clar pentru responsabilii din Ministerul Transporturilor şi CNAIR - nu vă mai jucaţi cu speranţele oamenilor, aşa cum aţi făcut în ultimii 20 de ani! Eu, ca parlamentar, sunt cel care bat judeţul la pas şi vorbesc personal cu mii de oameni, nu dumneavoastră din birouri! Eu, care le-am cerut oamenilor votul, răspund pentru eşecurile Ministerului Transporturilor şi ale CNAIR, şi nu cei cu adevărat responsabili! Din acest punct de vedere, vreau să transmit un avertisment foarte clar - nu vă jucaţi cu cifrele din Proiectul de buget şi respectaţi-le! Dacă studiul de prefezabilitate pentru Tişiţa - Albiţa trebuie să fie gata în şase luni, nu voi tolera nici măcar o zi de întârziere! Nu blocaţi, stimaţi responsabili din Ministerul Transporturilor şi CNAIR, fonduri pe proiecte unde este imposibil să se consume, aşa cum s-a întâmplat cu o sumă uriaşă în 2018, şi nu tăiaţi de la finanţare obiective unde se lucrează şi doar banii au lipsit, aşa cum a fost anul trecut cazul DN 18. Şi ştiţi foarte bine despre ce vorbesc, pentru că am avut un schimb de interpelări şi răspunsuri pe tema aceasta. E timpul, stimaţi colegi parlamentari, mai cu seamă din Coaliţia de guvernare, să avem acelaşi mesaj vizavi de cei care sunt responsabili de implementarea şi execuţia bugetului. Noi am candidat, noi răspundem în faţa oamenilor, noi suntem puşi la colţ pentru eşecurile ministerelor şi companiilor subordonate, nu cei care trebuie să implementeze aceste proiecte! Preocuparea CNAIR trebuie să fie cum să crească numărul de kilometri de autostradă finalizaţi, de la o medie de 60 km/an în perioada recentă, şi cum să consume integral bugetul alocat pe proiecte cu o alocare realistă, unde se şi lucrează. Blocarea fondurilor pe proiecte, unde execuţia stagnează sau avansează foarte lent, este nu doar un prejudiciu de imagine pe care îl plătesc parlamentarii, ci, în primul rând, un atentat la adresa creşterii nivelului de trai al românilor. |
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vă rog să încheiaţi. |
|
|
|
Pentru toate acestea, solicit mai multă fermitate colegilor din Coaliţia de guvernare. Vă mulţumesc. Daniel Olteanu, deputat, ALDE. |
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. |


