Dan-Constantin Şlincu
Dan-Constantin Şlincu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.30/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 3, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.10 Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică: "Guvernul «Taie tot» a lăsat de izbelişte judeţul Botoşani, cu alocări derizorii pentru investiţiile în infrastructura rutieră a comunităţilor locale";

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Dan-Constantin Şlincu.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Coaliţia Dreptei, după ce a reintrodus 32 de taxe noi şi după ce a oficializat austeritatea în România, prin tăierea de salarii, pensii, vouchere, a trecut şi la tăierea investiţiilor de la nivelul comunităţilor locale.

Românii culeg acum "roadele" guvernării de dreapta: scumpiri uriaşe, în cascadă, ale curentului electric, gazelor, combustibililor, simultan cu îngheţări ale veniturilor.

Energia electrică s-a scumpit cu 18%, combustibilii s-au scumpit cu 23%, iar gazele s-au scumpit cu 20%. Toate aceste scumpiri majore vor genera creşteri de preţuri mari şi la restul produselor şi serviciilor. Inflaţia va fi din ce în ce mai mare.

Salariaţii şi pensionarii României se văd nevoiţi să deconteze haosul, incompetenţa şi indolenţa guvernelor de dreapta ale lui Iohannis. Din păcate, acesta este abia începutul!

Judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlamentul României, a fost lăsat de izbelişte, cu alocări derizorii pentru investiţiile care trebuiau făcute în infrastructura rutieră, atât anul trecut, cât şi anul acesta.

Alături de colegii mei parlamentari de la PSD Botoşani am depus mai multe amendamente la bugetul pentru 2021 privind creşterea finanţărilor pentru reabilitarea şi refacerea mai multor drumuri judeţene.

La fel s-a întâmplat şi cu finanţarea alocată pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care a scăzut cu 7,15 miliarde lei faţă de 2020. Mii de comunităţi locale primesc mai puţini bani. Proiectele PNDL sunt în pericol.

Stimaţi guvernanţi, ajunge cu politica de austeritate! Oamenii trebuie să simtă că viaţa lor se îmbunătăţeşte de la an la an, nu că o duc din ce în ce mai rău.

Vă mulţumesc.

Dan-Constantin Şlincu, deputat de Botoşani.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.