|
Domnul Dumitru-Viorel Focşa: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică este legată de abuzurile jandarmeriei sub administraţia PNL. Se intitulează "Domnule prim-ministru, opriţi abuzurile de la Constanţa!". Stimate colege, Stimaţi colegi, În weekend-ul acesta, proaspăt încheiat, am avut la Constanţa un incident foarte urât. Am fost bruscat de un jandarm cu spate de pilos, mai pe româneşte. Este vorba de căpitanul Iancu, al cărui comportament a fost similar cu cel al huliganilor din 10 august 2018. Acest purtător clandestin de uniformă, căci nu poate fi numit jandarm, m-a busculat şi a încercat să mă extragă dintre oamenii alături de care protestam paşnic împotriva segregării copiilor şi părinţilor din Constanţa pe bază de vaccin în Târgul organizat de primărie cu ocazia sărbătorilor creştine ale iernii, care au ca punct culminant Naşterea Domnului. Tupeul domnului căpitan cu valenţe de torţionar are şi o explicaţie - dânsul este finul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, colonelul Daniel-Mihai Ferencz. Cu alte cuvinte, cu naşul ţinând spatele, finul poate face orice. Gândiţi-vă, dacă şi-a permis să busculeze un parlamentar al României, ce ar fi păţit un om de rând? Evident, ar fi fost jucat în pulane şi picioare, după modelul 10 august 2018. Totuşi, de ce s-a ajuns aici? Pentru că inepta administraţie a municipiului Constanţa, condusă de amiralul făcut la apelul bocancilor de fostul preşedinte Băsescu, Vergil Chiţac, a decis ca intrarea în spaţiul destinat Târgului de Crăciun să se facă pe bază de certificat verde. Alături de câteva zeci de constănţeni, în ajunul Sfântului Nicolae, atunci când copiii îşi lustruiesc ghetuţele şi aşteaptă fremătând de bucurie venirea Sfântului, am protestat paşnic faţă de această măsură aberantă, lipsită de orice fel de raţiune şi empatie. Lipsită de orice fel de raţiune pentru că judeţul Constanţa este în scenariul verde, incidenţa la 14 zile a ajuns deja la 1,31, iar Târgul de Crăciun este organizat în aer liber. Lipsită de orice fel de empatie pentru că trebuie să fii pur şi simplu gol pe dinăuntru ca să permiţi intrarea doar a celor vaccinaţi, în timp ce copiii cu părinţii nevaccinaţi stau înlăcrimaţi în spatele gardurilor metalice legate între ele cu sârmă. Fac un apel pe această cale la domnul prim-ministru, care este prieten bun cu domnul Chiţac. Domnule Ciucă, ştiu că aveţi o relaţie personală cu primarul Chiţac, care este de notorietate în Constanţa, şi nu numai.
|