Oana-Gianina Bulai
Oana-Gianina Bulai

Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.1/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.10 Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică: "Forţa, România!";

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Oana-Gianina Bulai, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Gianina Bulai:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Mâhnire, supărare, dezamăgire - acestea sunt sentimentele pe care le am faţă de refuzul aderării ţării noastre la Schengen! Această decizie reprezintă o umilinţă pentru poporul român, o decizie profund nedreaptă!

Noi nu am fost de-a lungul istoriei cotropitori. Nu am pornit războaie. Nu am subjugat popoare. Nu am vrut teritorii care nu ne aparţin. Am fost mereu un popor care şi-a apărat propriile meleaguri, care nu a vrut altceva decât să fie respectat. În vreme ce alţii ne-au cotropit şi au încercat să ne subjuge, noi am dat foc recoltelor şi am pârjolit tot pentru a ne apăra!

De data aceasta nu este o soluţie, dar trebuie să luăm atitudine, să impunem respect celor care ne consideră o ţară de mâna a doua.

Este momentul să începem să consolidăm poziţia României, o Românie care nu depinde de nimeni, acea ţară demnă care impune respect!

Nu putem accepta să mai fim acea naţiune care face orice ca să fie pe placul unora care nu dau doi bani pe ea. Trebuie să fim o naţiune puternică, respectată, demnă, care îşi apără interesele, resursele şi cetăţenii!

Mesajul meu este scurt şi răspicat - Forţa, România! Meriţi să fii acolo unde îţi e locul!

România poate străluci din nou, iar conducătorii acestei frumoase ţări se cuvine să reprezinte spiritul românilor şi să se inspire din el. Românii sunt oameni curajoşi, vrednici, care nu acceptă să fie cu capul plecat, ci dimpotrivă, îl ridică şi mai tare după o lovitură şi luptă.

Statul român, prin instituţiile sale, are obligaţia de a căuta imediat soluţii pentru a arăta că nu suntem un sat fără câini şi că butonul de comandă pentru naţiunea română este în România! Statul are obligaţia să fie cel care dă acest semnal al demnităţii naţionale.

Poate a venit momentul ca instituţiile statului să lucreze cu bănci româneşti, cât mai există şi cât mai rezistă. Poate că firmele româneşti care au capacitate de a finaliza mari proiecte de infrastructură trebuie ajutate, prin pachete financiare de creditare avantajoase. Petrolul şi pădurile noastre să nu mai genereze profit pentru firmele austriece, ci pentru români. Avantajul ar fi al României şi aşa n-ar mai trebui să acceptăm toate mofturile cu care vin firmele austriece.

La rândul nostru, putem avea conturi la bănci româneşti, putem să ne facem vacanţele în staţiuni româneşti.

Dar nu trebuie să ne oprim aici. Este momentul să reconsiderăm relaţia pe care ţara noastră o are, în cadrul Uniunii Europene, cu diferite state membre, în condiţiile în care suntem trataţi cu dublă măsură. Trebuie să începem să batem cu pumnul în masă şi să fim trataţi ca parteneri egali!

E nevoie ca România să îşi schimbe abordarea în privinţa politicii externe. Am fost prea mult timp naivii care se aruncă cu capul înainte şi acceptă toate directivele europene. Lucrurile trebuie să se schimbe!

În opinia mea, instituţia care ar trebui în momentul de faţă să încerce o resetare a politicii externe ar trebui să fie Parlamentul României, unde să avem o dezbatere care să orienteze politica externă a ţării noastre.

Aceste lucruri trebuie făcute acum! Nu putem să mai acceptăm încă o umilinţă a poporului român!

Forţa, România! Forţa, români!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.