|
Domnul Gabriel Plăiaşu: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "PNL, nici nu ştii cât de mic începi să fii!". În timp ce mii de locuitori din judeţele Galaţi şi Vaslui sunt disperaţi că au rămas fără agoniseala de-o viaţă şi caută soluţii să-şi scoată mâlul din gospodării şi să-şi repare casele, iar zone întregi din sudul ţării sunt ameninţate de viitura care va ajunge şi la noi peste câteva zile, se face simţită o îngrijorare majoră şi o preocupare pe măsură: cum să-i asigure cei de la PNL un loc călduţ în Senatul României domnului încă preşedinte Klaus Iohannis. Probabil nu e chiar pe măsura pretenţiilor domniei-sale, care se vedea şef al NATO sau al Comisiei Europene, dar tot este ceva decât nimic. Liberalii au încercat să explice în fel şi chip de ce este nevoie ca Parlamentul să voteze o lege dedicată domnului Iohannis, cel mai convingător, aproape înduioşător argument fiind rostit de domnul Ciucă, potrivit căruia preşedintele are o experienţă care nu trebuie irosită. Adevărul e că aşa cum se plimbă domnul preşedinte n-o mai face nimeni. E posibil ca nici la schi să nu aibă rival. Dar nu o să analizăm acum experienţa dovedită a domnului preşedinte Iohannis, nici standardele domnului Ciucă. Le va analiza electoratul, la momentul potrivit. Dar îmi permit să mă întreb şi să vă întreb: cum este posibil ca cei care se pretind liberali, cei care au mimat în mai, anul acesta, că sărbătoresc 149 de ani de la înfiinţarea partidului, cei care se pretind a fi urmaşii politici ai Brătienilor, făuritori ai României moderne, cei care se împăunează cu principii şi valori democratice, repet, cum este posibil ca tocmai liberalii să adopte stilul lui Ion Iliescu, cel care s-a vrut şi a reuşit să fie şi senator? Oricât n-aţi vrea să recunoaşteţi, domnilor de la PNL, modelul este fix acelaşi: un proiect de lege care, odată aprobat, îi permite actualului preşedinte să candideze pe listele unui partid politic. Ce-i drept, de la adeptul "democraţiei originale" nu mai puteţi avea pretenţii în materie de principii cu adevărat democratice, fiindcă demonstrase cu asupra de măsură cât de departe îl poate împinge setea sa de putere. Dragi liberali, v-aţi dat peste cap să-l scoateţi senator pe Iohannis. Până şi aliaţii voştri, PSD-iştii, refuză să vă susţină amendamentul depus. De ce mai este nevoie să realizaţi că aţi devenit penibili? Sunteţi servitorii lui Ciolacu, dar chiar şi el râde de voi. Vă dau un sfat prietenesc: rupeţi alianţa cu PSD astăzi. Încercaţi să vă salvaţi cât mai puteţi, până nu este prea târziu. Ţineţi minte că românii nu uită greşelile pe care le-aţi făcut, iar acest lucru îl vom vedea în ziua de 1 decembrie, la vot. Deputat Gabriel Plăiaşu, Forţa Dreptei, Circumscripţia electorală Dâmboviţa. Vă mulţumesc.
|