Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Dacă mai este cineva care... domnul Irimescu, vă rog. Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, pentru a da citire declaraţiei politice.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Comportare naţională."

Stimaţi colegi,

În acest an, am trăit Ziua naţională a României cu programe speciale la cele mai importante posturi publice de radio şi televiziune din ţară şi cu manifestări specifice organizate în marile instituţii publice. Cum s-au priceput, mai inspirat ori cu jenante greşeli şi stângăcii, realizatorii emisiunilor şi organizatorii de expoziţii, simpozioane, parade şi pomeniri dedicate evenimentului s-au străduit să transmită, cât au putut mai bine, gânduri de sărbătoare menite să întărească demnitatea naţională. Deşi mulţi şi-au exprimat justificate dezamăgiri legate de prestaţiile difuzorilor din audiovizual din ziua de 1 Decembrie, majoritatea cetăţenilor României - printre care m-am numărat - au perceput ca pozitiv mesajul patriotic care le-a fost transmis.

Însă, o nemulţumire tot mă încearcă şi doresc să v-o împărtăşesc. Ea vine de la alte cauze şi nu de la programele radio-TV din ziua cu pricina.

Din ce în ce mai mult, prima zi a lui decembrie îşi reduce sensul doar la evenimentul petrecut la acea dată calendaristică la Alba Iulia în urmă cu 92 de ani: Unirea Transilvaniei cu România. Semnificaţia de zi a Marii Unirii, de revenire la patria unică a tuturor provinciilor româneşti înstrăinate, este din ce în ce mai neglijată. Este de neacceptat cât de puţin s-a vorbit în această zi despre Basarabia şi Bucovina, revenite şi ele în 1918, cu mari eforturi, la trunchiul comun al românismului. Pentru a exemplifica, vă anunţ că, în ziua de 28 noiembrie, când ar fi trebuit omagiat evenimentul unionist de la Cernăuţi, care a adus Bucovina Regatului României, la nicio instituţie publică sau din mass-media centrale din ţara noastră nu s-a pomenit niciun cuvânt despre acest eveniment.

Că un astfel de tratament este nedrept pentru memoria sutelor de mii de bucovineni (preoţi, învăţători, intelectuali de toate felurile, ţărani, meseriaşi), care au luptat zeci de ani pentru împlinirea idealului naţional şi, în acelaşi timp, nedemn pentru cei ce nu ar trebui să uite niciodată astfel de evenimente, nu mai trebuie insistat. Se impune doar întrebarea dacă noi, cei de astăzi, mai cunoaştem cum se cade eforturile pentru Unire făcute de conaţionalii noştri din Bucovina, şi nu numai, nu doar în anii primului război mondial, ci în jumătatea de secol care l-a premers. Dacă le ştim, atunci atitudinea noastră publică din ziua de 28 noiembrie este de condamnat ca o ingratitudine impardonabilă. dacă nu le ştim, trebuie să ne asumăm această realitate pentru a o putea, de urgenţă, corecta.

Suntem în situaţia în care această provincie, altădată curat românească, leagănul statului medieval Moldova, depozitara unor importante valori ale spiritualităţii noastre, este împărţită, iar partea ei nordică, inclusiv capitala Cernăuţi, se află între frontierele altui stat. Adversarii de aici ai Unirii din 1918, ca de altfel şi cei din Transilvania şi Basarabia, nu numai că nu au dispărut, dar au devenit mai activi ca niciodată în contestarea legitimităţii unităţii noastre naţionale. A nu transmite din ţară, cu ocazia zilei simbol a activismului unionist bucovinean, un sentiment de solidaritate cu greu încercata comunitate românească din nordul înstrăinat al ţării este, trebuie s-o recunoaştem, o atitudine blamabilă şi un motiv de întristare.

Dar nu numai neglijarea Bucovinei şi Basarabiei a fost neajunsul tratării cum se cuvine a Zilei naţionale. Tihna ne-a fost stingherită şi din alt motiv. Un cunoscut europarlamentar al României, care ţine cu tot dinadinsul să-l identificăm ca primul duşman al naţiunii, ne-a adus aminte că bucuria Unirii este motiv de doliu în patria lui istorică, Ungaria. Poate aşa este şi omul avea îndreptăţirea să ne comunice asta. Însă, aşa cum mi-a semnalat un prieten din anii liceului, ciudat este că, fără să ne gândim prea mult la afirmaţiile pastorului protestant, mai mult inconştient, am instituit un fel de doliu în această zi chiar aici, în România.

În marea majoritate a localităţilor, modul de a sărbători 1 Decembrie de către administraţiile locale, aproape şablon, este mai degrabă o comemorare îndoliată. Preoţii ostenesc de zor nu pentru a răspândi - ca altădată înaintaşii lor - îndemnuri de consolidare a conştiinţelor şi solidarităţii naţionale, ci pentru a oficia parastase ca-n cele mai banale zile de pomenire a morţilor. Tineretul este complet absent. cei interesaţi de bune imagini publice depun fără sentimente coroane la monumente, expunându-se dincolo de limita bunului simţ; evocăm gângăvit memoria celor al căror spirit de jertfă l-am abandonat; împărţim pomeni celor săraci. Nu este un doliu grotesc?

Sublinierea obiectivă a adevăratelor probleme şi semnificaţii ale existenţei statului nostru (după Constituţie, unitar şi naţional) se întâlneşte tot mai rar. Problema majoră a comentariilor de presă referitoare la prima zi a acestui decembrie a fost legată de controversa: Care om politic român ar fi trebuit să primească onorul armatei la parada militară de la Bucureşti? Nu-i prea puţin, domnilor?

Cât de iubită ne mai este astăzi patria se vede din felul în care vorbim şi ne comportăm zilnic. Poate unora, când, nu-i aşa, ne confruntăm cu "grava criză economică" chestiunile expuse li se par minore. Îi asigur că nu este aşa. Sub aspect naţional, criza morală care ne-a cuprins este mai gravă, cred, decât îşi pot ei imagina şi din ea pot rezulta consecinţe importante pentru destinul nostru. Evident, naţional, dacă-i mai pasă cuiva de el.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat, mulţumesc pentru declaraţia prezentată.