|
Domnul Mircea Duşa: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Dacă mai avem Parlament în România". Într-un an 2012, într-o Românie democratică, într-o Românie membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, nu cred că poate funcţiona un Parlament fără opoziţie. Datorită abuzurilor pe care dumneavoastră le-aţi făcut, mă refer la abuzurile parlamentare şi la nerespectarea regulamentelor, nu dumneavoastră personal, domnule Oltean, coaliţia aflată la guvernare, aţi determinat opoziţia să intre în protest parlamentar, un protest parlamentar îndreptat împotriva nerespectării Regulamentului Camerei şi abuzurilor pe care dumneavoastră le faceţi. Sigur, această dezbatere este publică, o ştiţi foarte bine, o cunoaşteţi foarte bine, cunoaşteţi condiţiile pe care opoziţia le pune pentru a reveni la lucrările Parlamentului, însă se pare că dumneavoastră nu aţi înţeles nimic din importanţa politică a protestului opoziţiei. Şi nu aţi înţeles nimic pentru că în batjocura poporului român continuaţi să desfăşuraţi activitatea în Camera Deputaţilor nerespectând regulamentul şi încălcând toate principiile parlamentare în vigoare în picioare. Într-o asemenea situaţie în care dumneavoastră numai mimaţi dialogul cu opoziţia, numai mimaţi faptul că respectaţi regulamentul şi principiile parlamentare, putem noi să venim să stăm alături de dumneavoastră în bănci? Nu. Şi o să vă dau exemple din ultimele zile în care noi, fiind în protestul acesta parlamentar, la alte activităţi prin clădirea Parlamentului român, la activităţile de la grup, la activităţi organizate şi la întâlnirile organizate cu societatea civilă, cu sindicatele şi, sigur, şi cu o monitorizare, aşa, constând într-o persoană, făcută de opoziţie la ceea ce dumneavoastră faceţi în plen, constatăm că în continuare nu respectaţi regulamentul şi încălcaţi principiile parlamentare. Mai zilele trecute aţi votat o lege, s-au organizat dezbaterile generale în plen, s-a ajuns la votul final şi aţi ajuns atât de jos, încât aţi modificat legea într-un birou. Aţi scos două articole din lege, două alineate de la un articol, care vin în plenul Camerei la vot final ca să vă daţi seama că aţi mai făcut o prostie, pentru că neavând opoziţia în sală, dumneavoastră... când fac afirmaţia "dumneavoastră", nu mă refer la dumneavoastră, domnule preşedinte, mă refer la cei care conduc coaliţia de la guvernare în momentul de faţă. V-aţi dat seama că aţi mai făcut o prostie şi aţi venit în timpul votului final şi aţi mai eliminat un articol din acea lege. Oare e posibil acest lucru într-un Parlament care are nişte principii bine statuate şi aceste principii au fost cucerite aşa, după lupte de 20 de ani de zile pentru a ajunge la un Regulament al Camerei, care cât de cât să reflecte raporturile dintre putere şi opoziţie în Parlament. Mai mult, ieri aţi adus în plenul Camerei un proiect de lege fără raport. Oare de ce? Pentru că în toate comisiile din Camera Deputaţilor aveţi majoritate, pentru că în toate aceste comisii puteţi oricând să ţineţi şedinţe şi să întocmiţi rapoarte la proiectele de legi, dar de ce aduceţi proiecte de legi fără rapoarte? Le aduceţi pentru că dumneavoastră acuzaţi opoziţia că nu vine la muncă, dar, de fapt, dumneavoastră, cei de la putere, nu veniţi la muncă. Şi şirul exemplelor poate continua. Vă mai dau un exemplu, cel cu CNA-ul. De 20 de ani, în Parlamentul acesta al României şi în Camera Deputaţilor, repartizarea diferitelor funcţii la instituţiile subordonate Parlamentului s-a făcut păstrând şi respectând algoritmul politic. Dumneavoastră spuneţi acum şi aveţi şi o decizie a Curţii Constituţionale care întăreşte acest lucru, că algoritmul politic e de la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Dacă totuşi respectăm acest algoritm politic de la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, de ce nu-l respectăm? Săptămâna trecută din nou aţi băgat pumnul în gură opoziţiei, v-aţi luat toate funcţiile de la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a avea acolo majoritate şi a putea cenzura presa. Astea sunt principiile pe care dumneavoastră le promovaţi în Camera Deputaţilor. Şi, normal, conform algoritmului, la începutul acestei sesiuni, la începutul lunii februarie, la CNA ar trebui să existe doi reprezentanţi din partea PDL-ului, doi din partea PSD-ului, unul din partea PNL-ului şi unul de la celelalte formaţiuni politice sau, ştiu eu, grupuri parlamentare de independenţi care există în momentul de faţă în Camera Deputaţilor. Şi mă întreb eu, retoric, revenind la titlul declaraţiei mele: mai există Parlament în România? Nu mai există! Şi faptul că dumneavoastră nu vă daţi seama de importanţa gestului politic şi a protestului politic al opoziţiei, mă duce cu gândul la faptul că dumneavoastră trăiţi într-o lume ireală, într-o lume care n-are nici o legătură cu România reală şi nu prea auziţi ce spun cetăţenii şi ce spun românii. Şi, mai devreme sau mai târziu, până la urmă, tot românii vă vor sancţiona. Vă mulţumesc.
|