|
Domnul Ion Marocico: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, România a înregistrat în ultimul an cea mai semnificativă limitare a economiei subterane din ultimii 10 ani. Fenomenul a scăzut semnificativ în ultimii zece ani, fiind estimat la 39,6 de miliarde euro în 2013, în scădere cu peste 3,5% faţă de 2008 şi cu aproape 15%, comparativ cu 2003. Cu toate acestea, România se situează în continuare pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte ponderea economiei subterane în PIB, estimată la 28% în 2013, la egalitate cu Croaţia, Estonia şi Lituania. Conform unui raport european, criza economică globală a dus în 2009 la scăderea economiei şi la o creştere bruscă a şomajului, pentru ca, în perioada 2010 - 2013, economia subterană să crească uşor, în termeni absoluţi, ca urmare a măsurilor de austeritate şi a menţinerii percepţiei publice potrivit căreia corupţia nu este pedepsită. Creşterea economiei subterane a fost limitată de dezvoltarea plăţilor electronice, la nivelul Uniunii Europene. Economia subterană din Europa este estimată la 2.100 de miliarde de euro. Raportul estimează că utilizarea plăţilor electronice ar determina o scădere a economiei subterane cu 10%, respectiv cu 200 de miliarde euro.În toate ţările din Europa, economia subterană este un fenomen care are la bază plăţile în numerar, fiind favorizată, printre altele, şi de munca la negru. Potrivit estimărilor incluse în raportul Visa Europe, produsul intern brut al României, exprimat în euro, va reveni în 2013 la valoarea din 2008, în timp ce economia subterană va scădea cu 1,5 miliarde de euro în această perioadă.Potrivit specialiştilor din domeniu, unul dintre factorii care ajută în mod clar la reducerea economiei subterane este cel al folosirii sistemelor de plăţi electronice. Este adevărat că, în prezent, România se situează cu mult în urma mediei Uniunii Europene, de 180 de tranzacţii electronice pe cap de locuitor, cu doar 16 tranzacţii electronice pe an, dar se înregistrează o creştere constantă a utilizării acestor modalităţi de plată. În urmă studiilor făcute în Uniunea Europeană s-a ajuns la concluzia că reducerea circulaţiei numerarului poate reprezenta un instrument eficient de combatere a economiei subterane. Deputat Ion Marocico, reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România.
|