Costel Şoptică
Costel Şoptică

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 18, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.11 Costel Şoptică - declaraţie politică cu titlul "Fermierii pierd timp şi bani";

 

Doamna Rodica Nassar:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul în continuare domnul deputat Costel Şoptică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costel Şoptică:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Fermierii pierd timp şi bani".

Stimaţi colegi,

Vreau să vă atrag atenţia asupra situaţiei dramatice cu care se confruntă fermierii din cauza incapacităţii administrative de care dă dovadă Ministerul Agriculturii, în frunte cu ministrul Daniel Constantin. Mai exact, fermierii pierd timp şi bani pentru că Ministerul Agriculturii a schimbat până aproape în ultima zi regulile de depunere a cererilor pentru subvenţii.

Fermierii noştri ar trebui să beneficieze de subvenţii din bugetul comunitar, foarte importante pentru ei şi pentru economia naţională, dacă luăm în calcul aportul agriculturii la PIB-ul României. Numai că incompetenţa administraţiei, a Ministerului Agriculturii, a ministrului Daniel Constantin face ca fermierii români să fie direct afectaţi.

Fără niciun fel de analiză, Ministerul Agriculturii a decis schimbarea regulilor jocului pentru accesarea subvenţiilor în anul 2015 şi a început să ceară tot felul de documente imposibil de furnizat de către fermieri. De aici a început tot chinul pentru agricultori. A fost nevoie de mai multe intervenţii din partea lor, chiar ameninţări cu presiuni de stradă, pentru ca decidenţii politici de la Ministerul Agriculturii să înţeleagă că au făcut greşeli şi trebuie să le îndrepte.

Bâlbâiala legislativă a pus la grea încercare răbdarea fermierilor. Am fost la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani, judeţul colegiului meu electoral, şi am putut vedea cozile infernale la care stăteau agricultorii ca să depună cererile de subvenţie. Nu este o situaţie singulară. Aceleaşi cozi au putut fi văzute la toate centrele APIA din ţară, cu ţărani care îşi aşteptau rândul de cu o zi înainte.

Responsabilii de la APIA au încercat să arunce vina pe spinarea agricultorilor pentru această situaţie: că nu sunt disciplinaţi, că nu respectă programarea pentru depunerea cererilor unice de plată şi se îngrămădesc toţi la final. Nimeni nu spune că toată debandada s-a produs din vina aproape exclusivă a Ministerului Agriculturii.

Ministrul Daniel Constantin a încercat să dea vina pe faptul că agricultorii nu au înţeles bine termenele, dar nu suflă o vorbă despre faptul că a avut nevoie de toate aceste prelungiri ca să-şi acopere incompetenţa. Oficialul de la Ministerul Agriculturii a anunţat, ca pe o mare victorie, unificarea cererilor pentru subvenţii aferente sectorului vegetal şi cel zootehnic, susţinând că, în acest fel, vine în sprijinul fermierilor, ca să nu bată drumurile de mai multe ori la APIA. Între timp, cererea a devenit un document pentru care îţi trebuie cunoştinţe aproape academice ca să-l poţi completa.

Ministerul Agriculturii a trebuit să facă o serie de modificări legislative, numai ca să mai îndrepte ceva din problemele create artificial. De aceea, în ultimele luni, MADR a modificat legislaţia privind depunerea cererilor pentru subvenţii de aproape zece ori. Ultima modificare de mare substanţă s-a produs cu doar cinci zile înainte de expirarea termenului de depunere, Ordinul nr.1468 fiind publicat în Monitorul Oficial din 10 iunie 2015. Nu este de mirare de ce au fost cozi la APIA până în ultima secundă.

De aceea, voi propune Comisiei pentru agricultură să facem o analiză a situaţiei, să vedem ce pierderi vor înregistra fermierii din agricultura românească prin nedepunerea în timp util a acestor cereri şi să propunem chiar şi sancţiuni, ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

Vă mulţumesc.

Costel Şoptică, deputat PNL, Botoşani.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumim mult, domnule deputat.